Scrisoare inchisa
Dirol! Sau Dear All! – daca doriti…
Cand eram eu ceva mai mic, cam de 169 cm asa, am scris un mesaj intreg in campul numit subiect. Avea 2 pagini de A4. Am mai spus despre asta, acum mi-am amintit caci era sa o comit iar.
Imi cer public scuze ca nu am putut ajunge la intalneala de November Rain. Ada, am inteles ca vom fi penalizati, o meritam. Asteptam nota de plata. Participantilor la beuturica, asisderea o tona de scuze! Vizita mamei, mamicutei mele impreuna cu a familiei in marea sa majoritate, ne-a tinut tintuiti la masa. Si la povesti. Si la depanat de amintiri, care mai de care mai cotoioase. Si nu prea am putut sa-i indemnam sa paraseasca incinta caci ne sint cam dragi. Si nu ne mai vazusera la cearcane de cam o luna si o jumate.
Si iaca asa, mi-au rasarit in creier momentele copilariei. Multe de “menaj a trois, pe rand”. Mda. Suna straniu, insa batranii de varsta mea isi amintesc. Nu e nimic vulgar in acest menaj a trois, pe rand. Se refera strict la acele momente in care acasa se afla el cu ea. Impreuna cu mama. Sau cu tata. Sau cu sora. Sau cu vreun vecin pus sa pazeasca odrasla. Ori cu vreun bunic. De aici si “pe rand”. Acu’ as avea mai multe zbateri interioare: de ce dracului mi-am amintit de acele momente? Vad oare prea multe filme artistice de marimi mari, gen xxx? De unde asocierea amintirilor, cu menaj a trois? O fi ceva bolnavicios? M-o fi tampit munca? Chiar s-o fi intamplat ceva de genul, dar cu fo’ colega a distinsei don’soare? Daca da, de ce nu imi amintesc? Lecitina! Unde mi-e lecitina?
Cele de mai sus is doar pojghita zbuciumului interior. Dar ea se sparge si ma scufund in adancuri. Nu inteleg de ce dracului sexu’ e un subiect tabu, mai ales in relatia cu parintii? Adica, daca te intreaba mama:
- Ce faceti voi aici, puisorilor?
De ce sa ii spui ca lingeti timbre si ca trimiteti scrisori la o organizatie din Africa de Sud? Nu e mai ok sa-i spui:
- Draga mama, eu as cam vrea sa-mi dau chilotii jos! Putin. Vreo trei zile, asa.
De fapt, ca sa fiu sincer, aceasta este un manifest pentru mine insumi. Mi-ar placea extrem de mult sa aflu parerea tinerei generatii. As vrea sa stiu cum se intampla ori se intamplau lucrurile in vremea noua. Am numit aci generatie tanara pe oricare cititor nascut de la 40′ incoace. Eu is mult, mult prea batran ca sa mai contez in discutie! Adica is atat de trecut, incat pe vremea in care umblam gol prin casa se vindea margarina Rama si bomboana cubaneza. Fara legatura intre ele. Iar daca as fi vrut sa raman singur acasa, trebuia sa explic vreo saptamana ca e important, ca urmeaza o lucrare de control, ca aveam nevoie de liniste pentru a invata si de niste bani pentru fondul clasei. Care se cheltuiau la farmacie.
Ma macina tare gandurile astea. Ma intreb ce as fi facut daca m-ar fi prins polu(a)tia in vremuri de democratie. Ce motive as fi inventat? Cred totusi ca mi-as fi luat o camera la mol. Ca de hotel sigur nu aveam bani.
De prin tara adunate – Compunere
Cand eram eu mai mic, adica acum fo’ doua saptamani, am inceput o calatorie sprancenta. Incepu in Tulcea si se termina la Cluj. Prin mijlocul tarii asteia, de la Ialomita la Sibiu, de la Teleorman la Alba.
Tara noastra e frumoasa. E pacat ca-i locuita. De idioti. Multi idioti. Tone de idioti. Oamenii sint ospitalieri. Adica multi sint la ospiciu. La hotele e frumos. Asta daca nu ai mai fost in viata ta la un hotel. 3 stele ca la noi, nu mai e la nimenea. E belsug. Uneori, ca sa se renteze, receptionera te mai intreaba daca nu ai vrea sa vina sa-ti tina de cald, ca fochistul e racit iar la ‘otel nu baga nimeni lemne in sobita. Iar ei nu vrea sa raceasca clientul nostru, stapanul nostru.
Tara noastra are femei frumoase. Are, ca multe s-au intors. Au fost putin plecate la studii. Multe au acum centura neagra. La muzica. In multe orase nu mai e fita sa ai masina. Fita e sa ai bani de benzina sa o misti din fata blocului. Daca mai stai si la ‘otel, e posibil sa ajungi sa fii ravnit, e semn de belsug.
La Tulcea e bine. E liniste. Si un peste. Arab. Iar pe pod, e mai multi. Cu plumb in burta, nu te opri. Risti sa ti-l iei in dinti, direct. Falimentul e o boala mai raspandita ca porcina. Se ia si se raspandeste cu o repeziciune ametitoare. Multi atinsi de spiritul antreprenorial si-au rupt gatul. Investind in imobiliare. Reteta clasica – am facut bani, ii scot din afacere si cumpar terenuri. Si gata.
Pe sosea e veselie. Benzinariile cu niscaiva masute de cafea is mai tari decat cluburile. Pesemne ca o fi o noua moda, ca prea vazui multe doamne si don’soare populand scaunele si zambindu-mi tamp in drumul meu spre a ma spala pe maini.
Lumea care inca mai are un loc de munca, e vesela. Probabil ca nu stiu cat de bun va fi 2010. Noi sa fim sanatosi!
Leapsa
Zise Marul ca-s la leapsa. Daca-i vorba, nu-i tocmeala!
Prima fotografie nu e a mai haioasa, in sinea ei. Senzational e contextul. Il asteptam pe nepot sa ajunga la Mosu’ in brate. Trecusera deja niscaiva ore bune, transpiram mai abitir ca Cotabita si imi rupsesem si nadragii intre picioare. Nu mai spun ca imi ingrosam vocea si ma schimonoseam in fel si chip, doar-doar nu m-o recunoaste copilul.
Si iata cum, in plin efort supra-omenesc, vine cateaua si imi sare in brate sa ma pupe. Caci coplilul poti pacali, da’ cateaua BA! Deci: care mai doreste, care mai pohteste?
Fotografia aceasta e de suflet fiindca ne pusesem parchet. La mama. Si sintem foarte atasati de el, ne-a impresionat culoarea.
Tabu. Nu banbu
Ma simt nevoias. Adicatelea cu o acuta nevoie de a scrie. Nu stiu de ce, nu am un motiv anume… Poate ca din cauza de dor de taste, fire’ar luciul al dreaq.
Ma gandeam la ce naiba or fi alea boli venetice. Cum se denumesc ele si de unde vin. Si, mai ales, ce cauta acestea in pantalonii respectiv fustele unor oameni decenti. Asta ar putea fi un subiect tabu, nu? Tot apasand pe pedale ma cam macinau gandurili: oare cine ar recunoaste ca a avut asa ceva? E un motiv de dialog? Cine ar recunoaste deschis: eteeeeeee, io am avut spondiloza sau cum s-o chema treaba aia de te ustura.
Altul: cand ai facut-o prima oara? Dar a doua? Ca pe prima sigur nu ti-o amintesti…
O fi oare adevarat ca o femeie nu uita niciodata un barbat pe care l-a avut in pat, iar un barbat, invers? Adica nu uita o femeie pe care nu a smotocit-o?
De ce se spune ca prima iubire nu se uita niciodata? Oare cei suferinzi cu memoria ce parere au de aceasta afirmatie?
Cum adica am calatorit in toate colturile lumii? Pamantul a incetat sa mai fie rotund?
Cum sa spui: va rog sa regasiti in atasament, fisierul cutareanu? Adica esti atasat de fisier?
De ce se traduce Induction Programme prin Inductie? Ce, oamenii sint curent electric?
Cand ai facut prima oara dragoste? Cu tine adica. Oare cine o fi atat de curajos incat sa raspunda? Uite, io pot: sint inca virgin…
In alta ordine de idei, sper sa nu mai conduc asa de mult ca voi ajunge sa transform blogul asta in oracol. Hai sa avem o super saptamana!
Break. Nu dance
Asadar si prin urmare, grecii fac comert pe mare. Asta doar ca sa nu incep cu deci.
De o vreme buna incoace, ma tot amagesc cu ideea ca am eu un locsor al meu in care ma vad la avatar cu oameni dragi. Si ca o sa scriu. O sa mai scriu. Ei bine, bag sama ca nu e deloc asa. Pentru ca-mi place sa cred ca-s un om cinstit, zic ca ar fi cazul sa o fac si atunci cand vine vorba de mine.
Nu am timp. Sau nu reusesc sa vreau sa am timp. Cred ca e o chestiune de optiune, in fond. Nu stiu sigur. Singura certitudine ar fi aceea ca mi-as dori o zi polara. Sa ma pot ocupa de tot ce imi propun. Si cum nu-mi plac chestiunile facute pe genunchi, prefer sa recunosc sincer ca se cam asternu’ praful pe aci. Si va mai sta o vreme. Minim pentru inca o saptamana – doua. Dar ma fac eu mare! Sa fim sanatosi si sa ne vedem la Winter Edition! Caci I’m still alive & kikin’! Pentru moment, prin tarisoara draga si scumpa.
Si, vorba Marului: over & out! Din Pitesti, deocamdata. In drum spre Valcea, Bran, Brasov, Miercurea Ciuc, Tg Mures, Bistrita & Cluj. Tirist, dom’le ca sa zic precum Miorlaul
Insula Gunoierilor – Winter Edition
Deci? Ne-am mai gandit? Ne-am mai planificat? Ceva noutati? Ca s-a cam asternut linistea asupra subiectului…
_______________________________________
In principiu, p’aci se pot regasi fragmente din organizarea anterioarei exceptionalei intalniri. Nu zic numai eu, asa umbla vorba.
Acum, ne luam frumos de manute si privim impreuna spre Decembrie, intaiul de luna. Primul imbold a fost dat de Ingerica cel albastru. Ca de obicei, Ada a inceput sa pritoceasca planuri. Marul a pus mana pe calendar si a intrebat cum ar fi sa ne organizam de 1 Decembrie?!? Vedeti zapada? – stiu eu pe cineva care sigur o vede. Se aude harsaitul saniei in omat? Astia care zangane is clopoteii cailor? Miroase si la voi a vin fiert cu putina scortisoara si bucatele de mar? Daca da, propunerea ar fi cam asa:
Moeciu – Pensiunea Nicoleta. Sugestia ar veni din faptul ca mai fuseram acolo iar feng shu-iul fu unul potrivit. Personal prefer Moeciu caci is sigur ca va fi nins deja, atunci. Insa is extrem de deschis si altor propuneri verificate – cred ca o sa ne strangem multi si e important a se satisface toate gusturile. Mie tare mi-ar placea si o cabana mirsoinda a lemn, cu un semineu mare in living-ul imens si cu galeti intregi de vin fiert.
1 Decembrie cade intr-o marti. Dupa mintea mea, cam tot programul de lucru va fi croit pe calapodul orelor de munca din banci. Pe scurt, prevad un week-end prelungit pana luni seara. De unde si dorinta de a sta de vineri seara/sambata sera/duminica seara. 3 nopti de cazare, adicatelea. E drept ca trebuie sa incepem nebunia, sa confirmam programul de lucru, rezervari, etc.
De asemenea, vad in globul de cristal, un trafic nebun. O solutie alternativa ar fi inchirierea unui microbuz. Ne poate scuti de multi nervi in trafic, poluam natura mult mai putin si mai si reeditam excursiile cu clasa.
In principiu, mi-ar placea sa ne miscam cat se poate de natural pana la finele lunii in curs. Asta ca sa avem vreo sansa cu rezervarile intr-un loc care sa ne mangaie sufletele.
Ca si program artistic de executat, as propune urmatoarele: plimbare cu sania trasa de cai, un plastic sub cur la partia de la Cheile Gradistei, mult vin fiert la un foc de tabara la marginea padurii, plimbarii romantice intr-un peisaj feeric dar si o discutie serioasa despre binele pe care vrem sa-l facem incepand cu prima zi a anului ce va sa vie. In rest, de voie 
Nu as vrea sa inchei fara a-i multumi Adei, in avans. Ea va juca unul din rolurile principale in acest demers nou, evident alaturi de fiecare din doritori.
PS – Dupa ce am scris cele de mai sus, am realizat o chestie – ma prinse aniversarea pe drumuri. Asterix, multamesc! Omule, ibidem! Asemenea si celor ce – macar o data – au intrat pe aci!
Paradox ne-hidrostatic
Am calatorit in toate colturile lumii… Zau? Pai, nu mai e rotund pamantul?
Extremele se atrag. Dar cin’ s-aseamana, s-aduna!
Aparentele inseala. Dar prima impresie, conteaza.
De curand, am participat la o conferinta la care am asistat la varii propuneri pentru campanii de comunicare. Cea mai cea a fost una denumita “Raise to the top”. Premiul cel mare era o scufundare cu submarinul.
Tot soiul de oameni elevati (unde elevat are directa legatura cu ascensorul) folosesc in extremis doua cuvinte de senzatie: datorita si din cauza. Regretatul Pruteanu explica aici care e treaba. Spicuiesc doar:
??DATORITĂ?? Datorită grevelor, producţia a scăzut.
DIN CAUZA Din cauza grevelor, producţia a scăzut.
??DIN CAUZA?? Am cîştigat numai din cauza eforturilor excepţionale ale apărătorilor.
DATORITĂ Am cîştigat numai datorită eforturilor exceptionale ale apărătorilor.
Mai e o treaba complicata cu folosirea lui “doar” si “decat”. Pe scurt, ar fi cam asa:
Mulţi consideră că folosirea lui “doar” şi a lui “decât” este la libera alegere a vorbitorului. În consecinţă, unii spun: “Am decât o sută de lei. Mă poţi împrumuta?” ori “Vreau decât să fiu ascultat“. În aceste cazuri ar trebui, în fapt, folosit “doar“: “Am doar o sută de lei” ori “Vreau doar să fiu ascultat“.
De ce? Pentru că “decât” nu se poate folosi decât într-o construcţie negativă (aşa cum am făcut în propoziţia de faţă).
Uzitarea corectă a lui “decât” este – folosind exemplele de mai sus – următoarea:
“Nu am decât o sută de lei” ori “Nu vreau decât să fiu ascultat“.
Peroratia nu are musai un scop anume. Si nici vreo finalitate. Izvoraste doar din multitudinea de mesaje pe care le primesc zilnic. Si care is intesate de expresii paradoxale, intr-o lupta permanenta si acerba cu o minima decenta ceruta de bunul simt. Vorba lui Cabral: oamenii e rau si viata e greu!
Hai sa avem o saptamana cu multe zambete! Asta e a pasiunilor mistuitoare! De hobby zic!
