Leapsa
Zise Marul ca-s la leapsa. Daca-i vorba, nu-i tocmeala!
Prima fotografie nu e a mai haioasa, in sinea ei. Senzational e contextul. Il asteptam pe nepot sa ajunga la Mosu’ in brate. Trecusera deja niscaiva ore bune, transpiram mai abitir ca Cotabita si imi rupsesem si nadragii intre picioare. Nu mai spun ca imi ingrosam vocea si ma schimonoseam in fel si chip, doar-doar nu m-o recunoaste copilul.
Si iata cum, in plin efort supra-omenesc, vine cateaua si imi sare in brate sa ma pupe. Caci coplilul poti pacali, da’ cateaua BA! Deci: care mai doreste, care mai pohteste?
Fotografia aceasta e de suflet fiindca ne pusesem parchet. La mama. Si sintem foarte atasati de el, ne-a impresionat culoarea.
Tabu. Nu banbu
Ma simt nevoias. Adicatelea cu o acuta nevoie de a scrie. Nu stiu de ce, nu am un motiv anume… Poate ca din cauza de dor de taste, fire’ar luciul al dreaq.
Ma gandeam la ce naiba or fi alea boli venetice. Cum se denumesc ele si de unde vin. Si, mai ales, ce cauta acestea in pantalonii respectiv fustele unor oameni decenti. Asta ar putea fi un subiect tabu, nu? Tot apasand pe pedale ma cam macinau gandurili: oare cine ar recunoaste ca a avut asa ceva? E un motiv de dialog? Cine ar recunoaste deschis: eteeeeeee, io am avut spondiloza sau cum s-o chema treaba aia de te ustura.
Altul: cand ai facut-o prima oara? Dar a doua? Ca pe prima sigur nu ti-o amintesti…
O fi oare adevarat ca o femeie nu uita niciodata un barbat pe care l-a avut in pat, iar un barbat, invers? Adica nu uita o femeie pe care nu a smotocit-o?
De ce se spune ca prima iubire nu se uita niciodata? Oare cei suferinzi cu memoria ce parere au de aceasta afirmatie?
Cum adica am calatorit in toate colturile lumii? Pamantul a incetat sa mai fie rotund?
Cum sa spui: va rog sa regasiti in atasament, fisierul cutareanu? Adica esti atasat de fisier?
De ce se traduce Induction Programme prin Inductie? Ce, oamenii sint curent electric?
Cand ai facut prima oara dragoste? Cu tine adica. Oare cine o fi atat de curajos incat sa raspunda? Uite, io pot: sint inca virgin…
In alta ordine de idei, sper sa nu mai conduc asa de mult ca voi ajunge sa transform blogul asta in oracol. Hai sa avem o super saptamana!
Break. Nu dance
Asadar si prin urmare, grecii fac comert pe mare. Asta doar ca sa nu incep cu deci.
De o vreme buna incoace, ma tot amagesc cu ideea ca am eu un locsor al meu in care ma vad la avatar cu oameni dragi. Si ca o sa scriu. O sa mai scriu. Ei bine, bag sama ca nu e deloc asa. Pentru ca-mi place sa cred ca-s un om cinstit, zic ca ar fi cazul sa o fac si atunci cand vine vorba de mine.
Nu am timp. Sau nu reusesc sa vreau sa am timp. Cred ca e o chestiune de optiune, in fond. Nu stiu sigur. Singura certitudine ar fi aceea ca mi-as dori o zi polara. Sa ma pot ocupa de tot ce imi propun. Si cum nu-mi plac chestiunile facute pe genunchi, prefer sa recunosc sincer ca se cam asternu’ praful pe aci. Si va mai sta o vreme. Minim pentru inca o saptamana – doua. Dar ma fac eu mare! Sa fim sanatosi si sa ne vedem la Winter Edition! Caci I’m still alive & kikin’! Pentru moment, prin tarisoara draga si scumpa.
Si, vorba Marului: over & out! Din Pitesti, deocamdata. In drum spre Valcea, Bran, Brasov, Miercurea Ciuc, Tg Mures, Bistrita & Cluj. Tirist, dom’le ca sa zic precum Miorlaul
Insula Gunoierilor – Winter Edition
Deci? Ne-am mai gandit? Ne-am mai planificat? Ceva noutati? Ca s-a cam asternut linistea asupra subiectului…
_______________________________________
In principiu, p’aci se pot regasi fragmente din organizarea anterioarei exceptionalei intalniri. Nu zic numai eu, asa umbla vorba.
Acum, ne luam frumos de manute si privim impreuna spre Decembrie, intaiul de luna. Primul imbold a fost dat de Ingerica cel albastru. Ca de obicei, Ada a inceput sa pritoceasca planuri. Marul a pus mana pe calendar si a intrebat cum ar fi sa ne organizam de 1 Decembrie?!? Vedeti zapada? – stiu eu pe cineva care sigur o vede. Se aude harsaitul saniei in omat? Astia care zangane is clopoteii cailor? Miroase si la voi a vin fiert cu putina scortisoara si bucatele de mar? Daca da, propunerea ar fi cam asa:
Moeciu – Pensiunea Nicoleta. Sugestia ar veni din faptul ca mai fuseram acolo iar feng shu-iul fu unul potrivit. Personal prefer Moeciu caci is sigur ca va fi nins deja, atunci. Insa is extrem de deschis si altor propuneri verificate – cred ca o sa ne strangem multi si e important a se satisface toate gusturile. Mie tare mi-ar placea si o cabana mirsoinda a lemn, cu un semineu mare in living-ul imens si cu galeti intregi de vin fiert.
1 Decembrie cade intr-o marti. Dupa mintea mea, cam tot programul de lucru va fi croit pe calapodul orelor de munca din banci. Pe scurt, prevad un week-end prelungit pana luni seara. De unde si dorinta de a sta de vineri seara/sambata sera/duminica seara. 3 nopti de cazare, adicatelea. E drept ca trebuie sa incepem nebunia, sa confirmam programul de lucru, rezervari, etc.
De asemenea, vad in globul de cristal, un trafic nebun. O solutie alternativa ar fi inchirierea unui microbuz. Ne poate scuti de multi nervi in trafic, poluam natura mult mai putin si mai si reeditam excursiile cu clasa.
In principiu, mi-ar placea sa ne miscam cat se poate de natural pana la finele lunii in curs. Asta ca sa avem vreo sansa cu rezervarile intr-un loc care sa ne mangaie sufletele.
Ca si program artistic de executat, as propune urmatoarele: plimbare cu sania trasa de cai, un plastic sub cur la partia de la Cheile Gradistei, mult vin fiert la un foc de tabara la marginea padurii, plimbarii romantice intr-un peisaj feeric dar si o discutie serioasa despre binele pe care vrem sa-l facem incepand cu prima zi a anului ce va sa vie. In rest, de voie 
Nu as vrea sa inchei fara a-i multumi Adei, in avans. Ea va juca unul din rolurile principale in acest demers nou, evident alaturi de fiecare din doritori.
PS – Dupa ce am scris cele de mai sus, am realizat o chestie – ma prinse aniversarea pe drumuri. Asterix, multamesc! Omule, ibidem! Asemenea si celor ce – macar o data – au intrat pe aci!
Paradox ne-hidrostatic
Am calatorit in toate colturile lumii… Zau? Pai, nu mai e rotund pamantul?
Extremele se atrag. Dar cin’ s-aseamana, s-aduna!
Aparentele inseala. Dar prima impresie, conteaza.
De curand, am participat la o conferinta la care am asistat la varii propuneri pentru campanii de comunicare. Cea mai cea a fost una denumita “Raise to the top”. Premiul cel mare era o scufundare cu submarinul.
Tot soiul de oameni elevati (unde elevat are directa legatura cu ascensorul) folosesc in extremis doua cuvinte de senzatie: datorita si din cauza. Regretatul Pruteanu explica aici care e treaba. Spicuiesc doar:
??DATORITĂ?? Datorită grevelor, producţia a scăzut.
DIN CAUZA Din cauza grevelor, producţia a scăzut.
??DIN CAUZA?? Am cîştigat numai din cauza eforturilor excepţionale ale apărătorilor.
DATORITĂ Am cîştigat numai datorită eforturilor exceptionale ale apărătorilor.
Mai e o treaba complicata cu folosirea lui “doar” si “decat”. Pe scurt, ar fi cam asa:
Mulţi consideră că folosirea lui “doar” şi a lui “decât” este la libera alegere a vorbitorului. În consecinţă, unii spun: “Am decât o sută de lei. Mă poţi împrumuta?” ori “Vreau decât să fiu ascultat“. În aceste cazuri ar trebui, în fapt, folosit “doar“: “Am doar o sută de lei” ori “Vreau doar să fiu ascultat“.
De ce? Pentru că “decât” nu se poate folosi decât într-o construcţie negativă (aşa cum am făcut în propoziţia de faţă).
Uzitarea corectă a lui “decât” este – folosind exemplele de mai sus – următoarea:
“Nu am decât o sută de lei” ori “Nu vreau decât să fiu ascultat“.
Peroratia nu are musai un scop anume. Si nici vreo finalitate. Izvoraste doar din multitudinea de mesaje pe care le primesc zilnic. Si care is intesate de expresii paradoxale, intr-o lupta permanenta si acerba cu o minima decenta ceruta de bunul simt. Vorba lui Cabral: oamenii e rau si viata e greu!
Hai sa avem o saptamana cu multe zambete! Asta e a pasiunilor mistuitoare! De hobby zic!
Cum sa-mi sperii mama
Daca tot am decretat saptamana optimista, tot stau si ma gandesc cum sa fac sa o sperii pe mama. Si ma tot bantuie o idee. S-o invit la urmatoarea gunoiereala. Chiar la Winter Edition, daca se poate.
Imi imaginez lucruri. Imi inchipui o serbare. Am pomenit de multe ori de fetisul asta. Acum imi e clar ca trebuie sa fac ceva pentru a scapa de obsesie. Nu se mai poate asa, nu mai vreau sa traiesc in reverie. Trebuie sa se intample. Sa-mi fie cu iertare prea cinstiti si distinsi cititori, insa cuvintele vor curge fara mila:
PIESA SERBARE
Cires Ari’ (el)
PARTICIPANTI
Dono, Ada, Anachen, Pisica Fina, Miorlau, Asterix, Bulgaroiaca, Croco, Eu, Ele (aci apropierea este incantatoare), Marul, Marius, Rhia, Metalu, Adina, Erminusa, Horea, Vulpele, aA si jeu.
COSTUME
Dono – va fi costumat in reporter interbelic al televiziunii populare - irealitatea tv.
Ada – va fi costumata in Tina. Cred ca ii sade bine cu parul tapat.
Anachen – va fi deghizata intr-un militant Green Peace. Ba nu, ea e deja! Va fi costumata in romanca purtand un costum traditional german din zona Maramuresului.
Pisica Fina – ea se va costuma in functie de starea de spirit. Nu se poate planifica tinuta pisicii. Valoare N/A
Miorlau – va fi deghizata in colega de scoala
Asterix – se va deghiza intr-un tanar iubitor de rock. Va avea parul lung si va purta capa peste pisica. Daca nu va accepta propunerea, se va costuma in Chelar
Bulgaroaica – isi va adapta costumul in functie de tinuta Cardinalului. Asterix va trebui sa inainteze o propunere catre costumiera.
Croco – se va deghiza in cel mai linistit personaj. Va fi dominata de camasa stilistilor, altfel nu are liniste. Va purta casca.
Eu – se va costuma in ecler impotriva savarinei. Va reprezenta lupta de c(l)asa
Ele – se va costuma in participanta la jacuzziada. Elementul definitoriu va fi dat de privirea critica simbolizata de prezenta camerei de luat vederi. Se va plasa in imediata apropiere a lui Eu.
Marul – ei se vor imbraca in tablou. 2 parti, o singura imagine.
Marius – va juca rolul fotografului silentios.
Rhia – va fi purta un costum pasager. Ca si aparitiile sale printre gunoieri
Metalu – va fi costumat in umor negru. Englezesc. De seara. De noapte in tarziu. Va purta un tricou cu Libia. Cu b-ul invers.
Adina – aici e clar. Ea va fi profa de tenis. In actul 2, de gramatica.
Erminusa – ea se va deghiza in pacienta
Horea – el nu se va deghiza. Va fi asa cum e el. Numele de scena va fi celfaradeteamacaretotnuiaspaga. Va trata pacienta
Vulpele – se va deghiza in unchi. Sau in melc.
aA – se va costuma de iarna bucurandu-se de Zapada.
Jeu – eu voi fi abecedarul greiere. Mai visez la un costum de copac. Ren am fost de curand. Eu asta visez, pentru asta traiesc. Daca nu-mi iese, ma imbrac intr-un mosulet cu mult timp liber.
ACTIUNE
[In lucru. Inca se cerceteaza asiduu tema abordata. Se cauta un subiect soc pentru mama. Acesta nu poate fi sexul. Asta nu o sperie, au contraire. Se va baga in dialoguri, va avea opinii. Mai degraba, se va face referire de viata, gen: sedinta/telefon/ai chiloti curati?/nu!/panica/actiune... ]
Optimism cu orice pret
Cand eram mic si abia incepusem sa-mi primesc injectiile pliznotesti, am vazut un filmulet. Era pe vremea cand munceam minim 14 ore pe zi. De fapt, era ca acum. Pregateam o sedinta nationala impreuna cu echipa din care faceam parte.
Imi amintesc si ora: era trecut de 2 noaptea si abia ma intorsesem in birou cu niscaiva merinde ca eram lihniti cu totii. Ca sa nu pierd vremea, deschisesem folderul cu filmele ce urmau a fi introduse in prezentari. Retina mi s-a lipit de monitor si am luat lista la rand, unul atragandu-mi atentia in mod deosebit – The Fish Market. Am intrebat daca stia cineva de continut, au ridicat din umeri. Mi se parea absolut straniu sa ai un subiect de genul in mijlocul unei industrii de tutun. Click cel dublu si play. 25 de minute nu am respirat, dupa primele 3 biroul meu se transformase in sala de cinema. La cererea publicului, l-am revazut de inca doua ori.
Fara a descrie mini-documentarul, pot spune ca din acele minute totul s-a schimbat in noi si intre noi. Un indiciu insa ar fi util: ideea principala a filmului era rezumata de un vanzator – cu o viata extrem de aspra – inuman de optimist. Spunea acel om ca el e singurul ce avea dreptul sa decida cum urma sa arate ziua ce statea sa inceapa. Si alegea invariabil sa fie vesel! Ei bine, am facut un pact cu ailalti pliznoti – sa zambim! Si sa ne bucuram de orice ar fi urmat sa ni se intample. Si au cam urmat niste ani crunti dpdv profesional. Trecu vremea si plecaram care incotro. Treaba e ca ne mai revedem din cand in cand. Si ne zambim. Si nu ca muta.
In ultima vreme ni s-a cam dezechilibrat programul si ritmul de viata. Pe genul start plinoteala, ora 7. Stop in jur de 23. Nu-i bai atata vreme cat o faci cu pasiune. Tot nu-i bai cata vreme abia astepti sa ajungi acasa si sa te incarci mai ceva ca bateriile. E bai ca incepi sa uiti de tine. Iar odata cu tine, uiti si de cei din jurul tau care te cauta cu un motiv. Macar si sa te auda. Sau sa te intrebe ceva. Sau sa-ti spuna despre o bucurie.
Saptamana asta aleg sa fie saptamana dedicata celor dragi. Si a optimismului cu orice pret.
