Despre relatii

De cand ma stiu, m-am tot intrebat ce este cu adevarat o relatie?!?! Am inceput cu banala definitie a DEX-ului:

RELÁȚIE, relații, s. f. 1. Legătură, conexiune, raport între lucruri, fapte, idei, procese sau între însușirile acestora. ♦ Conexiune între doi sau mai mulți termeni (în mulțimea perechilor ordonate de elemente ale unei mulțimi date). 2. (La pl.) Legătură între două sau mai multe persoane, popoare, state etc. ◊ Relații de producție = raporturi economice care se stabilesc între oameni în procesul de producție a bunurilor materiale. Relații diplomatice = relații politice cu caracter de continuitate între state, stabilite prin agențiile diplomatice ale acestora. ♦ Legături de prietenie (cu oameni de seamă, influenți). 3. Expunere, informație; povestire, relatare. ◊ Loc. vb. A da relații = a informa, a referi, a relata. [Var.: (înv.) relațiúne s. f.] – Din fr. relation, lat. relatio, -onis, germ. Relation.

Atunci cand Maiorescu vorbea despre relatii, acesta aborda tema din perspectiva filosofica: de la relatia conceptuala, la relatia culturala… Mai precis:

Dupa cum va scrie în Einiges philosophische. , relatia este „acea realitate care insufla spirit si imaterialitate în ceea ce este material si sensibil”. Dar relatia nu este o realitate a lumii, ci una a constiintei. Relatia nu se afla în lucruri , ci în ratiune , capacitatea de a alcatui relatii fiind „esenta” sufletului uman. În acest sens, relatia este a priori. Relatia nu se regaseste în natura lucrurilor , ci exclusiv în gândire . Senzatia si perceptia indica doar lucrurile, nu si relatiile dintre ele. În momentul în care se iveste relatia, putem vorbi despre o interventie a gândirii. Desi vorbeste despre „conceptul” de relatie, aceasta din urma nu mai este un concept , asa cum întelege Maiorescu termenul (ca o reprezentare de ordin general, în care „esentialul este decantat de fortuit, dar care are un corespondent în ceea ce este), ci o categorie . Imperceptibila la nivelul simturilor, dar perceptibila inteligibil, la nivelul ratiunii, relatia pura , în calitate de categorie fundamentala, este pusa de Maiorescu la baza filosofiei, este filosofia însasi. În functie de raportul logic pe care îl instituie între cei doi termeni pe care îi conexeaza, relatia poate fi una de compatibilitate sau de incompatibilitate, de concordanta sau de excluziune. Reprezentarile, de pilda, sunt, asa cum le descrisese si Herbart, „concordante” sau „opuse”. Relatia este prin excelenta dualista (în sensul în care pune în raport doi termeni), ceea ce face din ea „sufletul oricarei filosofii, pentru ca nici una nu s-a ridicat si nici nu se va ridica deasupra dualismului Eu-Eu al lui Fischte, Absolutul lui Schelling, Fiinta-Nefiinta-Devenire a lui Hegel, conservarea de sine a lui Herbart – în oricare din ele este relatia, si prin aceasta peste tot e contradictie. [.] Relatia e categoria vietuirii, si prin aceasta rezida în tot ce are viata contradictia”. Întrebuintând sintagma lui Goethe din Afinitati elective , Maiorescu vede relatia ca pe un „fir rosu” care strabate întreaga filosofie. Intre filosofie si relatie , Maiorescu instituie o indiscutabila unitate. Nu numai ca relatia se regaseste pretutindeni în filosofie, dar oriunde întâlnim relatia, întâlnim si filosofia . Oriunde lucrurile nu sunt considerate izolat, perspectiva este filosofica.

Si inca tot nu-s lamurit: ce e, cu adevarat, relatia? Este un fapt dual acceptat? Este doar in imaginatia unuia dintre cei doi? Exista cu adevarat? Cuvantul real este relatie?

Nota: iar acum, acolo unde vom intalni cuvantul relatie, vom inlocui R cu F…