Vineri. Seara

Nu as indrazni sa incep a scrie fara a-i multumi Adei pentru organizare. Si lui Dragos & Silvanei de gazduire.

Cuvinte extrem de frumoase despre intalnire, se pot citi la Ada, Croco, Armindeni sau pe blogul de la BlaBla unde Dragos s-a jucat nitel. Fu’ a patra intalneala deja. Indraznesc sa spun ca datorita perseverentei de care da dovada cineva care se tot preocupa de organizare. Ma gandeam ca au fost cativa gunoieri carora, personal, le-am simtit lipsa: Erminusa, Marlo, Nenea (pe care nici de data asta nu am apucat sa-l cunosc), Monique, Marmotica si Marul. De cei prezenti, fizic sau telefonic, nu ma feresc sa le spun direct in monitor ca ne-am simtit extrem de bine. Ce vreau, de fapt? Pai cam asta:

Exista tot soiul de teorii conform carora, comunitatile nascute in spatiul virtual, au zero sanse de a-si pastra valorile, integritatea sau zambetele si in viata obisnuita. Pana acum ceva vreme, judecam oarecum similar celor de mai sus. Din extrem de multe motive in care inca mai cred. Insa, de la inceputul anului astuia, am ocazia sa constat si sa traiesc reversul medaliei. A inceput cu o joaca si a continuat cu zambete. Sau cu hohote. Sau cu un salut! Sau cu o piesa de teatru. Sau cu un borcan cu ciuperci murate. Sau cu un tricou. Si, nu in ultimul rand, cu PRIETENIE. Indraznesc sa nu ma feresc de cuvantul asta. Caci vad ce se petrece. Si ce vad, e frumos. Chiar daca si prietenia e la fel de sensibila ca si dragostea. De multe ori, din superstitie sau de teama, ti-e teama sa spui lucrurilor pe nume. Pe de alta parte, exista un singur judecator suprem al afirmatiilor de aici: timpul! Risc insa a-mi sustine ideea.

Argumente pentru care am inceput sa cred ca e vorba de ceva aparte, is multe. Spun numai cateva: o mana de oameni, aleg sa-si petreaca fie si o ora, impreuna. Si le face placere. Le pasa de ceilalti. Se ajuta sau se incurajeaza. Si ma opresc, deocamdata! Sa traiesti, Dono!