Iobagi stand

Cu ochii mijiti, usor timid, imi scotocesc aiurea prin minte si ma apropriu de taste. Ma simt oarecum nefiresc si nici nu-s sigur ca aci mai e la mine acasa. Pasescu intrunauntru casei si dau peste lucruri ce-mi par cunoscute. Asa ca ma asez pe taste si incep a debita gogomanii din strafundu’ gandirii berci.

Bre, eu inteleg ca fomeile nu au orientari de stanga ori dreapta, dar ma-ntreb: oare cat de dezorientata sa fii astfel incat atunci cand iesi de pe o straduta laterala facand dreapta, tu sa te uiti tot in dreapta sa te asiguri ca nu vine nimic??? Iar apoi sa zambesti larg ca e drumul liber ori ca unii merg cu spatele si sa te bagi cu avant pionieresc, cu autobuzul… Dar sa nu fiu inteles gresit: doamnele este doamne si la volan, ele nu trebuie inoportunate decat daca sevesti o saorma la volanul unui TIR.

Romania imi pare ca un tablou al epocii de aur renascentiste. Daca ar fi sa asez un nume in josul acestei picturi, acesta ar fi „IOBAGI STAND”. Iar in fundal, toti cei care inca au ales sa stea. Si acu’, sta fiecare cum l-a prins iobagu’: ba in mers, ba in patru labe cautandu-si pasaportul, ba in cur, cu picioarele in V, ba sugand un deget… Na, care cum a putut. Cu P. Tot e bine ca imaginea nu poarta numele de IOBAGI PE-NTUNERIC! Sau IOBAGI IN GUVERN!

Si ca sa-nchei – ca altfel ma ia raul de la cat scrisei – zic si eu o povata: daca veti observa mici stalpisori ce marcheaza marginile trotuarelor impotriva masinilor, va rog sa nu treceti luandu-i intre picioare. Ai dreaq nenorociti sint mult mai inalti decat par. Habar n-am avut, abia ce am aflat si eu!