Insemnari Irelevante

Timiditatea – un defect al oamenilor mari, tupeul – defectul oamenilor mici!

Despre bine

leave a comment »

Unul din lucrurile pe care mi le-am dorit foarte mult anul trecut a fost sa pun umarul la binele unor copilasi, orice forma ar fi capatat binele asta. Drept urmare, am dat sfoara-n tara, am gasit repede oameni carora le placu ideea si a inceput agitatia. A fost superb inca de la inceput caci dialogurile erau cam asa:

  • Buna ziua!
  • Buna ziua, spuneti!
  • Stiti, suntem cam 60 de oameni si am vrea sa ne indrumati catre o gradinita/scoala care sa aiba nevoie de renovare, loc de joaca, biblioteca, etc!
  • Haideti dom’le, fiti serios! Mai e putin si vine vacanta, ne auzim in toamna… [discutiile au inceput undeva prin primavara]

Vazand ca nu-i chip sa o scoatem la capat, am luat-o la picior, prin tara. Dupa multe peripetii, mai ceva ca-n Aventurile lui Habarnam, am ajuns la singura gradinita functionala a unui orasel, gradinita ce gazduia peste o suta de copilasi. Intalnirea cu directoarea a fost, de asemenea, geniala:

  • Stiti, suntem cam 60 de oameni si am vrea sa…
  • Haideti dom’le, terminati cu glumele ca n-am timp de asa ceva…

Frumos! Mai frumos a fost ca, intr-un final, ne-a crezut si am decis ce, cum si cand sa facem ce ne propusesem. O parte importanta era reprezentata de curtea interioara pe care urma sa o curatam, amenajam, ma rog, din astea. Curtea asta de care zic era despartita de blocurile de vis a vis de un gard ciuruit si uitat de vreme si de vremuri ceea ce le permitea „vecinilor” sa-si petreaca serile pe acolo in tovarasia gratarelor si a muzicilor alese.

Ca sa fie treaba oabla, am rugat-o pe directoarea gradinitei sa ia legatura cu cei de la primarie si sa-i roage sa repare gardul, sa conservam locul pe care aveam sa-l pregatim pentru bucuria celor mici. Nu s-a putut, nu era buget. De 28 de ani. In fine, n-a fost bai, am mers si am reparat noi gardul, cu zero cheltuiala din partea primariei ori a gradinitei. Ma suna directoarea plangand:

  • M-a sunat primarul si m-a amenintat ca-mi taie toate utilitatile gradinitei…
  • De ce?
  • Ca mi-am permis sa repar gardul fara acordul lui…
  • Si? zic eu razand
  • Pai nu stiu ce sa facem!? Cum o scoatem la capat, ca voi ati venit sa faceti un bine si…
  • Care e scopul nostru? intreb distrat
  • Pai…
  • Nu ziseram ca facem toate astea sa-i bucuram pe aia mici?
  • Ba da, dar nu inteleg…
  • Pai sunati-l pe primar, spuneti-i sa-si cheme amici din presa si sa se laude cu gardul reparat, cu grija lui fata de comunitate…
  • @#$!%^@&#(#*&#&#^#5
  • Faceti asa, aveti incredere in mine! zic si imi iau ramas bun.

Pe scurt, asa a facut! Primarul a fost in al noulea cer, utilitatile au ramas la locul lor, toata lumea a fost fericita iar noi am reusit sa facem chiar mai mult decat ne propusesem.

Nu scrisei asta pentru nici un alt motiv decat pentru a sublinia un lucru in care cred foarte tare, anume ca eu unul nu mai am nici un chef sa-mi mai pierd vremea cu lucruri pe care nu le pot controla direct. Am chef sa ma zbat pentru orice nimic care e in mainile mele 🙂

Exista chiar un happy end mai fericit de atat. Primarele de care scrisei mai sus da cu subsemnatul zilele astea 😉

 

Anunțuri

Written by Teiucul

Ianuarie 4, 2016 la 21:59

Publicat în Insemnari Ironice

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: