Insemnari Irelevante

Timiditatea – un defect al oamenilor mari, tupeul – defectul oamenilor mici!

Bunicuta Iordanica

with one comment

Am spus-o in nenumarate randuri, acum doar o repet: traiesc in mijlocul unei familii perfect sanatoase la maini si la picioare.

Asadar, azi fu’ tare bine. De fapt, ieri. Fu’ una din zilele alea in care simti ca 24 de ore reprezinta cam un sfert din necesarul tau de timp pentru a rezolva tot ce ai de facut, evident contracronometru. Totul se intampla cu ochii pe ceas iar fiecare intarziere risca sa strice toata tesatura de activitati absolut obligatorii, far’ de amanare. Si ajung la mama care scria ceva de zor. Receptorul telefonului intins cat era de lung, pe podea. Piuia, tiuia ca dracu sa te faca atent ca vrea inapoi, spanzurat in furca. Si zic:

– Ce faci?

– Scriu numarul de telefon de acasa…

– Pentru ce?

– Pentru bunica

Nu am inteles, nu am intrebat, avea foarte multe de facut prin casa si mult prea putin timp de discutii. Dupa fo’ trei ore, intreb lovit de o idee crunta:

– Da’ unde a plecat?

– Pana la Maria, sor’sa

– Cuuuum?

– Da’, pe jos!

In acest moment al naratiunii e necesar ca povestitorul sa intervina pentru a face niscaiva clarificari. Bunicuta Iordanica are fix 96 de ani si se deplaseaza cu ajutorul unui cadru metalic, date fiind urmarile unei cazaturi pe gheata de acum cativa ani. Deci merge extrem de incet. Aaaa, iar sor’sa locuieste in inima cartierului Floreasca. Ea plecand de langa Palatul Ghica. Deci mult, foarte mult si pentru un om intreg as zice.

Revenind, realizez cata vreme trecuse si incep sa ma agit pentru a face rost de numarul de telefon al Dnei Maria. Si reusesc:

– Buna ziua, sint Dan!

– Ha?

– Dan al lui cutare, blablabla

– Aha, acum stiu!

– Bunica a ajuns la dvs?

– Nu draga. Si sint foarte ingrijorata…

– Cand ajunge, rugati-o sa ma sune la… Aveti un pix si o foaie sa notati?

– Stai sa caut… Da, am!

– Deci, notati?

– Ah, nu! Ca eu nici nu mai vad sa bag cheia in usa…

– Pai si cum facem sa ma sune?

– Lasa ca stie ea numarul de telefon…

Ma rog! Una peste alta, peste inca o ora a dat D-zeu si a sunat bunicuta. Foarte linistita si calma…

– Sa nu plecati de acolo pana nu vin sa va iau, zic dandu-mi peste cap toate cele.

– Bine, dar cand vii, ca se face noapte?!?

– Pai abia ati ajuns!!!!!!!!!!!!!! Mai incolo…

– Bine, sa ma suni inainte sa pleci!

Si iaca asa, pe-nserat de-abinelea, reusesc sa ma urnesc si sa plec in excursie dupa bunicuta naparstoaca. Eram deja linistit, stiam exact unde se afla si-mi trecusera si nervii cauzati de ingrijorarea drumului initial. Sau initiatic? Ajung, sun la interfonul faimoasesi surori de acum si urc. Nici nu se deschide bine usa si incepe:

– Ia uite draga! Ai reusit sa nimeresti adresa?

– Pai se pare ca da

– Auzi, zice indicand catre telefonul interfonului, ia uite cum se misca asta!

– Ha?

– Uite draga, s-a stricat porcaria asta si abia l-au montat. Acum un an!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

– #$%^&*()_(*&^%$%^&*()_)(*&^%$%^&*()_)(*

Am ramas ca muta-n gara! Pesemne ca la frageda varsta de 88 de ani, un an o fi egal cu o zi. Ne urcam in masina si plecam spre casa. Relaxat ca o am sub control pe bunicuta Iordanica, intreb si eu ca omul:

– Da’ ce v-a venit sa mergeti atata pe jos? Mergeti incet, sint multe intersectii si ati v-ati plimbat si jumate de oras…

– Am fost la doctor si mi-a spus ca trebuie sa merg mai mult pe jos. Zice ca-mi face bine si nu ma mai constip…

Mat! Ajungem acasa si parchez aiurea masina in ideea de a fi cat mai aproape de intrarea in bloc. O iau de-o aripa, o conduc, o urc in lift si spun:

– Mergeti! Merg sa parchez masina si urc si eu

– Bine, bine!

Si plec, ma-nvart fo’ 10 minute sa gasesc un loc de parcare si revin. Nici nu deschid bine usa blocului ca incep sa aud cateva voci nervoase pe casa scarilor si multe tropaituri. Era ca si cum jumatate din sat iesea la plimbare. Imi arunc privirea catre lift si vad ca usa e usor deschisa. Ia uite ce dobitoci, iar a uitat vreun bou s-o inchida cum trebuie, imi zic in barba. Intind mana si dau sa ma urc in ascensor. Ma sperii mai ceva ca o fata mare. In lift, cu un zambet cat toata cabina, bunicuta…

– Ce faceti aici?

– Pai te asteptam, nu ai zis asa?

– Ba da, dar am zis sa ma asteptati in casa…

– Aaaaaaaaa

Pe scurt, ca povestea fuse lunga, am un filmulet cu ea. Descrierea e perfecta!

[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=eBgLvN10ufA%5D
Anunțuri

Written by Teiucul

Noiembrie 3, 2012 la 02:00

Publicat în Insemnari Elucubrante

Un răspuns

Subscribe to comments with RSS.

  1. Bunicuta rulez 🙂
    ‘Neata!

    Monique

    Noiembrie 7, 2012 at 19:38


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: