Insemnari Irelevante

Timiditatea – un defect al oamenilor mari, tupeul – defectul oamenilor mici!

By hour

with 9 comments

VINERI

Pe la amiaz, ne faceam planuri pentru week-end. In fapt, confirmam telefonic ceea ce ne propusesem. In rest, munceam cu drag si spor, pentru al tarii viitor. Pe seara, am aflat ca sambata trebuia sa ajung la un training. Deceptie. Am ajuns acasa, m-am inconjurat de caldura jumatatii mai bune si de a caminului… Si am adormit intr-un final.

SAMBATA

In loc de 7, am reusit sa ma trezesc la 10. La 9 incepea. La 11 am ajuns si m-am integrat in peisaj. Asa de bine, incat s-a facut de 16.30. Pe cand dadeam sa plec, unul din colegii mei ma roaga sa mai raman putin. Isi dorea sa vorbim. In telefon, sburlita ma intreba cu o voce calda cand cred ca ajung. Ca si mine, se gandea ca mai puteam salva ceva din sambata. Pe la 17.30 am reusit sa parasesc incinta. Am trecut pe la ai mei sa ridic d-ale gurii si imi suna telefonul:

– Grabeste-te, bunica nu se simte bine! Nu poate sa respire, trebuie sa o ducem de urgenta la spital

– A sunat mama la salvare?

– Nu, ca nu vrea bunica!

Si da-i talpa. Eram deja in fata blocului, interfon, sus. Masina alandala, pe avarii, blocand vreo trei cetateni. Bunica, alba ca varul. Tipa ca moare si se chinuia din greu sa respire si se tinea de piept. Fiind luni, nu intru prea mult in descrierile trairilor noastre. Risc sa ma intristez. 112. SMURD. 3 minute, primul echipaj. Cel de interventie, de prim-ajutor. Masaj cardiac, masca de oxigen, tot ce au putut. Ei nu aveau voie sa puna diagnostic, trebuia chemat echipajul in care se afla un doctor. Inca 2 minute si a sosit si al doilea echipaj. Bunica era din ce in ce mai agitata si incerca din rasputeri sa respire. Masca pe figura. Zbateri, tipete si celebrul: mor! Lasati-ma ca mor!

– Don’soara doctor, care e diagnosticul?

– Edem pulmonar! Posibil infarct, EKG-ul e modificat. Totul, pe fond de diabet. I-a crescut foarte mult glicemia iar in plamani pare a avea monoxid de carbon.

– Ihim…

Cert e ca, habar nu am cum, am ajuns la spital mai repede decat salvarea. Ore intregi de asteptare. Analize. Incercare de diagnostic. Telefoane peste telefoane. Descrieri ale starii prin vorbe la telefon. Pareri, supozitii, incurajari. Terapie intensiva. Morfina. Vreo trei diagnostice si multe intrebari:

– Unde o ducem? La cardio sau…?

Intr-un final:

– Bunica dvs are o inima de invidiat pentru cei 93 de ani. Nu are nimic. Nu a suferit nici un infarct. Sufera de o pneumonie bilaterala. A suferit un atac de panica, tensiunea a urcat la 20. Este nevoie sa ramana la TI, nu aveti voie sa o vizitati. Va rog sa reveniti in cursul zilei de maine…

Duminica, am fost fierti cu totii. Starea incepea sa se imbunatateasca insa nu era inca trimisa in salon. Abia astazi s-a intamplat minunea. De fapt, mai multe. Intai, a vrut ea sa plece de bezmetica la toaleta. Ametita fiind de la atatea antibiotice, s-a proiectat peste patul de langa. Dupa acest mic incident, a fost vizitata de fiu’sau! Toate bune, vorbe, veselie. Cand sa plece omul cu familionul, zice:

– Stati usor, nu va grabiti! Va conduc eu…

Si s-a protapit in stativul cu perfuzia si dadea sa plece. Cu greu a fost stavilita. Deie Domnu’ sa fim si noi asa longevivi, lucizi si plini de viata. Cred ca de azi imi revizuiesc serios atitudinea despre trai, alimentatie, stres, plimbari, cafea cu lichior si cate si mai cate.

Anunțuri

Written by Teiucul

Decembrie 14, 2009 la 23:25

Publicat în Insemnari Elucubrante

9 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Ai antecedente in familie, deci poti sa fii optimist. Viata lunga bunicii, iar tie cel putin la fel ca a ei. Pentru casa… Ca sa ne distrezi pe noi.

    dorin

    Decembrie 15, 2009 at 01:09

  2. Bunicii numai salutari de bine!

    Ce ti-e scris in frunte ti-e pus zice o vorba. Asa ca si cu si fara atitudinea asta despre trai cam tot acolo ajungi…
    Il cunosc pe Valentin Gabrielescu, senatorul taranist. Saptamina trecuta ii facea curte bulgaroaicei si n-are decit 94 de ani. Cred ca a ajuns pina aici pentru ca n-a consumat cafea cu lichior ca in rest le-a cam avut pe toate, in special prin puscarii si prin mina, cam 15 ani. Ne da clasa la multi asa de bine ii alearga neuronul. Si el alearga, ce-i drept se mai ajuta si cu-n baston, dar banuiesc ca-l tine mai mult pentru prestanta si ca sa se apere de ciini.

    Dorin, ca sa ne chinuie pe noi, parerea mea 😆

    Asterix

    Decembrie 15, 2009 at 04:00

  3. Buna de dimineata! Multa sanatate bunicii tale si tie putere ca sa ne povestesti in continuare!

    Julianne

    Decembrie 15, 2009 at 08:34

  4. Buna dimineata !
    Sanatate multa bunicii !

    Uneori resursele de care dispun oamenii sunt incredibile si ele ies la iveala in situatiile extreme.

    KingSnake

    Decembrie 15, 2009 at 11:45

  5. Sanatate bunicutei!

    Pentru mine-i un mister cum de oamenii astia, care-au trecut si prin doua razboaie, au atita viata-n ei si nu se pling. mai degraba noi, nepotii, ne vaitam ca niste babe.

    Daca ai nevoie de o a treia parere in materie de pneumologie da de stire.

    Miorlaupufos

    Decembrie 15, 2009 at 14:54

  6. Multa sanatate bunicii!S-o tina Dumnezeu inca multi ani de acum inainte langa voi!

    Monique

    Decembrie 15, 2009 at 18:36

  7. Sanatate multa, multa, in exces!

    crocoditza

    Decembrie 15, 2009 at 19:21

  8. Buna seara! Si multumesc de vorbele bune! Inmiit sa vi se intoarca 🙂

    teiucul

    Decembrie 16, 2009 at 00:49

  9. poi daca ai o viata asa ca mine,sunt sperante s’ajungi la 90)))))))))))))))))))Doamne-ajuta!

    lory

    Decembrie 16, 2009 at 21:20


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: