Insemnari Irelevante

Timiditatea – un defect al oamenilor mari, tupeul – defectul oamenilor mici!

De plimbare. Auto

with 14 comments

De aici. Cuvant langa cuvant. Ca mi-a placut si mai mult cand am recitit, in seara asta. In plus, fata de oamenii care stiu sa si zambeasca atunci cand pomenesc de Romania, am doar stima!

Autor: Răzvan Amariei
Publicat: 9 August 2009
Vizionari: 34035;

Există în România zeci de rute care reuşesc să strângă laolaltă peisaje naturale cu nimic mai prejos decât cele din Austria sau Elveţia, monumente istorice de pe lista UNESCO, asfalt bun şi trafic redus. Iată cinci dintre cele mai interesante trasee turistice de parcurs cu maşina.

2.500 km de drumuri naţionale au fost modernizate până în prezent, alţi peste 4.000 fiind asfaltaţi în cadrul „Programului de ­reabilitare primară“

DRUMUL MĂNĂSTIRILOR

Bistriţa – Vatra Dornei – Câmpulung Moldovenesc (DN 17) – Moldoviţa – Marginea (DN 17A) – Gura Humorului (DN 2E). Circa 230 km de serpentine ce leagă Ardealul de Bucovina prin pasul Tihuţa (zonă ce l-ar fi inspirat pe Bram Stoker când a scris „Dracula“) şi apoi fac legătura între cele mai celebre mănăstiri din România: Moldoviţa, Suceviţa, Arbore, Voroneţ şi Humor, patru dintre ele aflate, din 1993, pe lista Patrimoniului Cultural Mondial al UNESCO.

SPRE INIMA TRANSILVANIEI

Ploieşti – Cheia – Braşov (DN 1A) – Sighişoara – Târgu Mureş (DN 13). 280 km de asfalt ca-n palmă, serpentine mai mult sau mai puţin strânse, zeci de urcuşuri şi coborâşuri. Un drum pentru cei cu adevărat pasionaţi de condus (în zilele de lucru, porţiunea de până în Braşov poate fi aglomerată cu vehicule grele). Crestele Ciucaşului, cetăţile din Feldioara, Rupea, Saschiz şi Sighişoara ori numeroasele biserici medievale sunt „premii“ pentru cei care se încumetă la acest traseu.

PE VALEA BISTRIŢEI

Piatra Neamţ – Bicaz – Poiana Largului – Topliţa (DN 15). Traseul de140 km parcurge valea Bistriţei, ajunge la barajul de la Bicaz şi apoi urmează, în serpentine, malul lacului Izvorul Muntelui pentru circa 50 km. Urmează traversarea Carpaţilor, spre Transilvania, trecând prin Borsec şi la sud de masivul Călimani. Trebuie spus că ambele drumuri care merg mai departe din Topliţa, spre Reghin şi spre Gheorgheni, sunt în stare proastă (primul fiind, pe alocuri, aproape impracticabil).

ÎNTRE OLTENIA ŞI BANAT

Râmnicu Vâlcea – Târgu Jiu (DN 67) – Băile Herculane (DN 67D) – Plugova (DN 6) – Anina (DN 57B) – Reşiţa (DN 58). Drumul, în total cam 300 km, şerpuieşte pe la poalele munţilor Parâng, Vâlcan, Cernei, Semenic şi Aninei, trecând pe lângă mănăstiri celebre, ca Hurezi sau Tismana sau prin locurile unde a trăit şi creat Brâncuşi (Hobiţa şi Târgu Jiu). Staţiuni precum Băile Govora, Rânca sau Semenic sunt şi ele uşor accesibile.

TRANSFĂGĂRĂŞANUL

Piteşti – Curtea de Argeş – Bâlea – Cârţişoara (DN 7C) – Sibiu (DN 1). Cel mai celebru „drum frumos“ din România este deschis, în general, de la 1 iulie la 1 noiembrie. Mănăstirea Curtea de Argeş, cetatea Poienari, barajul şi lacul de acumulare de la Vidraru sau cascada Bâlea sunt printre cele mai interesante locuri ce pot fi văzute pe acest traseu. La altitudinea maximă de 2030 m, priveliştea asupra crestei Făgăraşului şi a lacurilor alpine îţi taie răsuflarea.

Anunțuri

Written by Teiucul

Decembrie 12, 2009 la 23:26

Publicat în Hobby

14 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. ‘neatza!

    Amintiri. Amintirile verii ce tocmai a trecut, cu vreo 3 din cele 5 drumuri descrise, trecute la capitolul „Vazut.Placut”.

    Un al patrulea, Transfagarasanul, l-am „facut” cand eram copil de-o schioapa. Cam mai trecut de vreo 2 ori muntii, cu oprire pe la Balea … hm … Aia se pune la capitolul „Plimbari in Fagaras”. Si-ar mai ramane drumul ala spre Oltenia si Banat … Vine si vremea lui.

    O zi buna sa avem!

    Marius

    Decembrie 13, 2009 at 10:58

  2. *C-am … mai scapam, mai uitam 🙂

    Marius

    Decembrie 13, 2009 at 17:50

  3. Salutare. Am facut mare parte din drumurile amintite in vara asta intr-un tur al tarii, cu opriri mai consistente in Sighisoara, Tg Mures, Sighet, Satu Mare, Baile Felix-Oradea, Sibiu, Curtea de Arges, Targoviste. Valea Bistritei am facut-o de mai multe ori, ultima data iarna trecuta, Bicazul in urma cu o saptamana. Total de acord cu „Există în România zeci de rute care reuşesc să strângă laolaltă peisaje naturale cu nimic mai prejos decât cele din Austria sau Elveţia, monumente istorice de pe lista UNESCO”, insa mai putin cu partea cu „asfalt bun şi trafic redus”. Ori n-am prins eu cele mai bune perioade ca sa beneficiez de traficul redus. Cat despre asfaltul bun, el exista poate doar pe anumite portiuni, ca daca vorbim despre rutele respective in totalitate o sa gasim si zeci de kilometri de svaiter. Una peste alta insa, Romania merita vazuta din aproape in aproape.

    dorin

    Decembrie 14, 2009 at 09:44

  4. E bine de stiut… am notat si la vara se adauga idei de concediu… deci traseele astea sunt pe to do list.

    Ada

    Decembrie 14, 2009 at 10:55

  5. Bun asa, am notat. Acum astept sa vina si primavara.

    KingSnake

    Decembrie 14, 2009 at 11:32

  6. neata 🙂
    spre rusinea mea, doar Transfagarasanu’ nu e bifat. 😀
    drumu’ dintre Bistrita si Vatra mi se pare cel mai frumos drum din Romania…si acum raman mut cand ma gandesc la serpentine, dealuri, brazi… 😀

    Sangerica

    Decembrie 14, 2009 at 12:29

  7. DIn lista, intre Oltenia si Banat nu e cu bifa, dar se va face si mai sunt multe locuri care merita vazute. Zilele trecute ma plangeam ca nu am ajuns sa vad nici jumatatea din Europa, dar am constatat ca nici in Romania nu am reusit sa ajung in multe locuri. Asa ca sa luam aminte de la domnul Razvan .
    O zi buna Sburlitilor!

    Marmotica

    Decembrie 14, 2009 at 12:47

  8. da, deci pentru transfagarasan tr’e sa-i multumiti lu’ bunicu’ lu’ motanu, ca fu miezu’ genistilor care au sculptat drumu’ in munte!

    pisica turbata

    Decembrie 14, 2009 at 19:59

  9. pisi, cu ce barbat important esti 🙂

    neaparat vreau un tur al Romaniei!

    crocoditza

    Decembrie 14, 2009 at 20:44

  10. Heheheheeee, sara buna! Ne primiti cu sanioara?

    teiucul

    Decembrie 14, 2009 at 20:48

  11. :))

    daa…are niste povesti motanul ala batran…
    si am inteles ca a asigurat si niste efecte speciale explozive acu o carca de ani pentru un film, parca Mihai Viteazu

    pisica turbata

    Decembrie 14, 2009 at 22:47

  12. Mi-ai adus aminte despre drumuri descoperite de mine pe harta si batute cu masina, unele devenind trasee favorite, pe care le parcurg anual- Transfagarasanul, Clisura, Nehoiul, Oltenia de sub munte, lunca Dunarii, Dobrogea hercinica, Dobrogea de sud, Drumul bisericilor fortificate din Ardeal:

    – drumul 2 Oltenia-Banat, pe clisura- Orsova- Moldova Noua- Oravita,
    – drumul intre Valea Jiului si Valea Oltului, pe Vidra
    (puteti continua pana la Herculane, cu masina OK)
    – drumul intre Petrosani si Herculane, prin Lupeni-Valea Cernei (sa aveti masina OK)
    – drumul Fagaras- Voila- Agnita- Biertan- Dumbraveni (unul din traseele bisericilor fortificate ale Transilvaniei)
    – drumul Sighetu Marmatiei- Cavnic- Tg. Lapus- Dej- Gherla- Taga- Camarasu- Sarmasu- Saulia- Band- Tg. Mures
    – drumul Blaj- Jidvei- Tarnaveni- Mica- Sant Georgiu de Padure- Ghindari- Sovata- Joseni- Gheorghieni
    (puteti continua pana la Piatra Neamt, pe Cheile Bicazului)
    – drumul intre Deva si Oradea, pe Brad,
    – drumul Sighisoara- Darjiu- Odorheiu Secuiesc- Miercurea Ciuc- Moinesti- Bacau
    – drumul Reghin- Gheorghieni- Miercurea Ciuc- Sf. Gheorghe
    (puteti ajunge la Bucuresti, pe Nehoiu)
    – drumul Sighetu Marmatiei- Borsa- Gura Humorului – drumul Vascau- Campia Turzii
    – drumul intre Buzau si Miercurea Ciuc, pe Nehoiu,
    – drumul care urmeaza Dunarea de la Ostrov- Calarasi- Giurgiu- Ziminicea- Tr. Magurele- Corabia- Calafat- Tr. Severin
    (puteti ajunge la Timisoara urmand Clisura)
    – drumul care urmeaza Dunarea de la Ostrov la Cernavoda- Harsova- Braila
    – drumul Tulcea- Constanta, urmand marginea Deltei- Razelmului
    – drumul Novaci- Ranca- Obarsia Lotrului- Oasa- Sebes
    (de vis dar cam off-road!!!; io l-am facut cu Matizul, fara pagube! :-)) )
    – drumul Tg. Jiu- Carbunesti- Dragasani- Pitesti,
    – drumul Tulcea- Babadag- Harsova,
    – drumul Ostrov- Negru-Voda- Limanu- Mangalia,
    – drumul Ostrov- Adamclisi- Constanta,
    – drumul Negru Voda- Medgidia- Mihai Viteazu- Babadag- Tulcea
    – drumul Harsova- Babadag- Tulcea
    (am colindat Dobrogea in lung si-n lat fiindca ciudat, dar ne este aproape necunoscuta, una din cele mai sarace si automat bine pastrate zone patriarhale ale Romaniei)

    …si ar mai fi vre-o 2-3 sute de trasee…

    tizul

    Decembrie 20, 2009 at 14:11

  13. Sa traiesti, tizule! Bine ai venit! 🙂

    Nu in ultimul rand, multam’ de ponturi

    teiucul

    Decembrie 20, 2009 at 20:57

  14. Cu placere si multam’ de primire! :-))

    tizul

    Decembrie 20, 2009 at 21:11


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: