Insemnari Irelevante

Timiditatea – un defect al oamenilor mari, tupeul – defectul oamenilor mici!

Red. Nu Tube

with 22 comments

Se facea ca se crapase de ziua. Pentru mine. Sa tot fi fost pranzul. Ma rog, un 11 sa zicem. Sburlita imi era deja infipta in urechea stanga si imi soptea dragastos, fara sa respire:

– Mi-e foame! Hai sa facem dus si sa mancam. Auzi, da’ as vrea sa ne plimbam putin…

– Cu masina?

– Nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu. Toata ziua stai in masina. Nuuuuuuuuuuuuuuu. Mergem pe jos, stiu eu niste locuri pe unde sa ne plimbam.

Drept urmare si fara ezitare – ea, ca eu as mai fi tinut nitel ochii inchisi – ne-am urnit. Prin curte, respectiv prin foisor, agitatie mare nenica. Aburea cafeaua, micul dejun atepta cuminte, tata in mare forma. Si zice:

– Nu mergem la un pescuit?

– Da, da, daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa – striga Sburlita fericita

Acum, is necesare cateva precizari de fond, nu de fund. Nu-mi place ideea de a ma infige pe un mal si de a sta cu un bat in apa. Nu mi-a placut nicicand. Stiu ca activitatea asta e veche de cand lumea, stiu ca starneste pasiuni de mii de euro, stiu ca exista concursuri cu premii de zeci de mii de euro, stiu ca se spune ca e relaxare in stare pura. Nu pentru mine. Niciodata. Cred ca am fost la peste de maxim doua ori. Din care o data eram pilit si tanar si nu-mi amintesc mare lucru. A doua oara am fost intr-o crescatorie parca. Toti, da cand zic toti ma refer si la un tanc de 5 ani, prindeau peste. Eu nu. Deci nu exista practic nici un motiv pentru care sa indragesc pescuitul. Deloc.

Dar sa revin. Tata si sburlita nu mai aveau stare. Scoteau undite (sau cum se cheama betele alea). Cautau ace, brice si carice. Si carlige parca. Au gasit si rame daca nu ma insel. Dupa ce au terminat cu vesela, au zis sa umble si la tacamuri. Adicatelea mi s-au oferit si hainele pe care sa le imbrac in marea aventura. Cum nu mergeam la vreo fita de petrecere mi s-a parut normal sa prestez in ce mi s-a oferit. Mi s-a parut totusi ciudat ca aratam precum scufita rosie. In afara de niste saboti de gradina, din cauciuc, eram de un rosu ametitor. De acum, dadeam sa iesim pe poarta cand o aud pe a mea:

– Pai stai ca vine si cainele cu noi!

Eu is un om linistit, responsabil si de multe ori coleric. De aceea nu as fi vrut sa stiu ca o sa umblam prin tot soiul de balti, rauri, noroaie, papura si stufaris avand si grija patrupedului. Care e in orice fel, numai ascultator nu. Pe genul – vrei, nu vrei, bea Grigore aghiasma – am pornit-o. Pe jos. Cu mare surprindere am observat ca inca mai stiam sa pun cate un pas in fata celuilalt. Greu, dar a mers. E de incercat. Ma rog. GPS-ul familiei, aka Sburlita, conducea grupul. Si cum mergeam linistit si usor absent, observ o vale. Cu niscaiva animalute. Hihi, hahahaaaa. Uite magarul, uite vaca, uite calul… Si-mi trece o idee fulgeratoare care m-a facut sa-mi amintesc de culoarea tricoului si a sortului: daca o fi vreun taur p-aci? Ca pe langa rosu ma ajuta si statura. Si intreb, intepenit de groaza:

– Auzi, da e vreun taur?

– Si daca e, ce? Vrei sa-i vezi puta?

– Nu! Dar mi-e ca mi-o vedeti voi p-a mea. Ca ma simt ca la corida. Si nu-s imbracat ca un toreador.

– Ah, da! si izbusneste in ras.

In acel moment, fluturasii din stomac, privelistea superba, emotia, toate s-au transformat in niste crampe incredibile. In stomac, evident. Si zic:

– Fac pe mine, vreu acasa!

– Da-ti pantalonii jos si fa aici! Nu e nimeni.

Si am continuat drumul strambandu-ma si refuzand oferta. Ma deplasam strangand usor din dinti. Si nu numai. Si am ajuns intr-un loc cu multa apa si mal. Mi-am pierdut un gumar. M-au apucat dracii ca doar is un delicat, ce dracu. Si iata cum se facuse dreptate. Sburlita era cu mainile pana la cot prin noroi cautand condurul. Ca eu ramasesem intepenit ca braza. Respectiv intr-un picior. Am fost norocos, obiectul fiind gasit. Acum nu as mai insista asupra faptului ca ajunsesem sa dam la peste intr-un loc in care nu dadea nimeni, niciodata. Norocul nostru a fost cu un vacar ce ne vazuse si venise dupa noi sa ne spuna. Si iata cum am strans ustensilele si am mai mers 5 milione de kilometri, tot pe jos.

Intr-un final am reusit sa ajungem si la Neajlov. Dincolo de ura mea viscerala pentru ocupatia strabuna, pot sa spun cu mana pe inima ca locul este absolut superb. Nu are nici o treaba cu lumea, e ascuns, nu se aude nimic in afara de susurul apei iar peisajul pare decupat dintr-o alta era. Sburlita si Hebe s-au intins pe iarba iar eu cu tata sedeam linistiti pe malul raului, incercand sa prindem ceva. Si nu un somn. In fapt, bine zicea: noi nu am pescuit ci doar am hranit pestii. Si in linistea ancestrala, vocea suva spune scotocind in rucsac:

– Vino sa-ti dau o palariuta, bate rau soarele!

Cipilica era intr-un asorte total. Evident, rosie! Crosetata. De mana. Nu stiu de unde aparuse pe capul meu. Tot ce-mi amintesc era rugaciunea mea de a nu trece cumva vreun picior de om cunoscut pe acolo. Ma temeam pentru imaginea mea. Spre norocul meu, am scapat. Nu insa si Sburlita care a tras o sperietura zdravana cand cainele a decis ca vrea sa alerge nitel prin papura inalta de 3 metri. Drept pentru care a nimerit in rau. Si a mea, asisderea. Am reusit intr-un final sa ne adunam si sa pornim inapoi, urmau sa soseasca niste pretini. Pe drum, absolut evident as spune, ne-am intalnit cu mama. Mamicuta mea. Care statea precum o floare (de ciuline) infipta in mijlocul drumului si se holba la o casa. Impreuna cu proprietarul casei respective. Negocia pretul pe metru patrat. Dar bani nu avea la ea. Tot ce-i putea oferi aluia era o sticla cu apa plata. Si ne tot intreba daca nu o auzisem cand ne strigase. Asta desi noi eram la cativa kilometri departare.

Cateva concluzii am tras insa: de acum, cainele va purta o zgarda electrica. Nu stiu daca exista asa ceva insa voi cauta. Cu Sburlita e imposibil sa ma plictisesc macar o secunda. E foarte probabil insa a ma apuca dracii. E distractiv oricum. Tata o sa traiasca o mie de ani. E de un calm inuman. Il banui ca are ceva legaturi cu broastele testoase. De mama is doar fericit ca nu apucase a se afunda in stuf si papura. Caci am fi cautat-o si acum.

Anunțuri

Written by Teiucul

August 23, 2009 la 23:50

Publicat în Insemnari Ironice

22 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. 😆 Sa-ti traiasca toti ca fara ei nu ai avea ce povesti 😛

    metalshrine

    August 24, 2009 at 03:29

  2. ‘neatza!

    Sa-nteleg ca vrei sa-l concurezi pe Cardinal in ceea ce priveste vestimentatia?

    Si poze? Poi, ca sa fie povestea completa …

    Marius

    August 24, 2009 at 08:43

  3. Sint trist. Pentru tine. Amaritule, ai mers atita pe jos. Daca simti nevoia de consolare sa stii ca oricind poti apela. Umarul meu iti sta la dispozitie. Cit poti sta aplecat?

    Marius, poti lua si tu exemplu. In mod normal lucrurile de calitate devin o moda.

    O saptamina magzima!

    Asterix

    August 24, 2009 at 08:59

  4. Buna dimineata !
    Cipilica rosie ? Cardinale, ai concurenta …

    Joaninha

    August 24, 2009 at 09:46

  5. Buna dimineata.
    Teiucule, de acuma te poti prezenta simplu : Rosu! Scufitul rosu!
    Totusi stau si ma gindesc : oare ce se intimpla daca era si un taur prin zona? 😀
    Sa avem o saptamina buna.

    Eu

    August 24, 2009 at 10:05

  6. ‘neataaa … cred ca de fapt ai vrut sa ne povestesti cum ai fost la defilare de 23 august, da’ nu stiai cum sa te exprimi? :))))))

    patratel

    August 24, 2009 at 10:10

  7. Neata!
    Cred ca erai de vis in tinuta aia… 😆

    Monique

    August 24, 2009 at 11:16

  8. Hai salut,Scufiţoiule!
    Moamăă,ce te mai terorizează familionu 😆
    În loc să te lese cît e ziulica de mare pe net…..
    Super săptămână!!!

    lori

    August 24, 2009 at 11:50

  9. Hai neatza !
    Eu zic sa nu risti cu zgarda aia electrica pentru caine. N-as vrea sa te vad in vreun weekend trezindu-te in ritm de break dance pe la ora cand rasare soarele. 😆

    KingSnake

    August 24, 2009 at 11:56

  10. neata scufitu!
    off topic: ziceai candva ca va apare undeva ceea ce am scris noi la moieciu pe laptopul tau 🙂
    a aparut si am ratat eu?

    aA

    August 24, 2009 at 12:11

  11. neata! 😀
    sa inteleg ca nu ai prins nimic, nu? 😆

    un inceput de saptamana cat mai bun sa ai!

    Mada

    August 24, 2009 at 12:17

  12. Daca te consoleaza cu ceva sa stii ca nici mie nu-mi place sportul asta (nu ca mi-ar placea vreun sport 🙂 ). In schimb ma distreaza pe cinste cei care se dau mari pescari si nu prind nimic. Si vin la mine cu texte ca asta e pasiunea: sa mergi la peste, nu neaparat sa prinzi peste. Apoi, nene, decat sa stau pe balta toata ziulica in cizme de cauciuc si sa ma piste toate gazele de p-acolo, mai degraba stau si citesc o carte, trantita intr-un hamac. Asta daaaaaaaaaaa relaxare 🙂
    In schimb sunt experta la prinsul pestelui in farfurie cu furculita sau cel mai frecvent cu destele. Nu ma-trece nimeni 😉

    Jasmin

    August 24, 2009 at 13:59

  13. fetele, va plac pestele?

    si mie..cu conditia sa nu inoate cu mine sau sa nu se uite la mine din farfurie!

    pisica turbata

    August 24, 2009 at 16:05

  14. Deci si tu ai avut un weekend agitat! 🙂

    Pentru asta, ai si-un premiu: http://thoughtsbyada.wordpress.com/2009/08/24/sunt-premianta/

    Pisico, ba io as inota cu delfinii! 😛

    Ada

    August 24, 2009 at 16:16

  15. pescuitu’ăsta’i ş’un pretext al bărbaţilor de’a fugi de’acasă.De nevestele gureşe 🙂
    Evadarea transformată’n ,,pasiune”
    Am auzit de nişte neni ce’au cumpărat bărci,scule de mii de euroi,pleacă la pescuială şi vin cu traista goală….
    Să nu’i bată muierile 😀 dau fuga la tarabă şi cumpară peşte.De soi.

    lori

    August 24, 2009 at 17:11

  16. O daaa! Ai facut senzatie pe balta cu cipilica 😆
    Sanatate multa alor tai ! Si tot sa ne mai povestesti de ei 😛

    Marmotica

    August 24, 2009 at 17:50

  17. Ada,pe 7 plec in Turcia,la delfini.Inca mai ai timp sa faci bagajele 😀

    Monique

    August 24, 2009 at 20:05

  18. Toate ca toate, Hebe e intreaga? 😀

    crocoditza

    August 24, 2009 at 21:36

  19. Sara buna! Raportez:

    Hebe e bien merci. Acu traieste perioada in care crede ca e mamica. Deci e extrem de afectuoasa si isi pazeste jucariile cu strasnicie. Si degetele mele sint bine. Acum 😆

    teiucul

    August 24, 2009 at 22:40

  20. uhh..acum stiu cum sa-mi consolez sotul cand vine de la pescuit ..” macar ai hranit pestii”

    sebral

    August 25, 2009 at 12:52

  21. Bine ai venit, Sebral! 🙂

    E o consolare senzationala, sa stii! 😆

    teiucul

    August 25, 2009 at 15:27

  22. Ziua buna sa va-mbune! Ma bucur sa va rasfoiesc arhiva. Imi place linistea din scrierile dvs. Chiar si atunci cand sunteti revoltat, sunteti de un calm „coleric” admirabil.

    bancutadelanga

    August 30, 2009 at 05:13


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: