Insemnari Irelevante

Timiditatea – un defect al oamenilor mari, tupeul – defectul oamenilor mici!

Moartea Pitzipoancei – The End

with 34 comments

Si a venit si prima zi de munca. Emotiie erau mai mari decat la o intalnire de amor. Aproape ca nici nu dormise in noaptea aceea. Isi alesese cu grija tinuta de scena, isi facuse cumintica bocceluta. Acum astepta cu nerabdare in fata blocului, tragand cu nesat dintr-o tigara furata de la mama-sa. O astepta pe Pamela. Se inserase deja si tare si-ar fi dorit sa admire acel apus sangeriu de inceput de octombrie. Dar nu se putea concentra, mintea ii era doar la noaptea ce se asternea in fata sa dar si a tastelor ce urmau a deveni masa ei de lucru. In sfarsit, aparuse si vecina. Au pornit spre statia de autobuz fara sa scoata nici un cuvant.  Incepuse ploaia iar gandurile pareau a-i dansa in ritmul picaturilor.

Au coborat undeva pe la Dristor. Au mai facut doi pasi si au intrat in bloc. Ea cerceta fiecare centimetru, era curioasa ca o fata mare. Deci acolo aveau sa prinda contur visele ei? Dar ce ar fi putut sa fie atat de minunat precum ii spusese Pamela? Cat de mare sa fi fost apartamentul incat sa lucreze in tura cu inca 15 colege? Un scartait puternic si metalic a adus-o inapoi. De tocul usii statea rezemata o matahala de om. Cu o mana fluturand amenintator catre ea si cu gura plina de salam, isi indrepta privirea spre Pamela:

– Asta-i aia noua de care mi-ai spus?

– Da! Ce, nu e buna?

– Da-ti tricoul jos, vreau sa-ti vad tatele – zise matahala

– Aici, pe hol? raspunse fata cu ultima farama de decenta pe care o mai avea…

– Da fa, ce nu pricepi?! Nu-ti vad tatele, nu intri

Cu mintile imprastiate pe peretii obscuri si cu ochii in lacrimi, s-a supus. Si a intrat. Inca de la incept a uimit-o zumzetul acela infernal: voci de fete, gemete, sunteul de mess, muzica, totul. A facut cunostinta cu patul ei, separat de alte doua printr-o perdea ce-l inconjura. O masuta micuta isi cara in spate PC-ul pe care era montata camera video. Pe pat o astepta telecomanda, o sticluta cu ulei de masaj si vreo 10 vibratoare. Fisa postului i-a fost prezentata pe larg:

– Fereste-te de rusi, nu te intinde la vorbe cu itaienii, francezii is carpanosi. Americanii si asiaicii sint cei mai mari amatori de show-uri private. Cu romanii NU AI VOIE! Clasa de IP-uri pe care o vei evita este asta. Esti platita la comision, nu ma intereseaza ce faci in timpul liber. Ai voie sa deschizi mess-ul, poti vorbi la telefon dar ai grija. Daca faci frumos, intr-o saptamana iti dau drumu’ si la sunet. De scris ai voie sa scrii doar in engleza. Daca ai prea multi beggari, le dai eject. Daca intarzii o singura data, nu mai veni. Si acu’ dezbraca-te si treci la camera.

S-a conformat, nu avea incotro. S-a dezbracat, s-a impopotonat in ceea ce ea credea ca e lenjeria cea mai sexi, si-a ales numele de scena si a deschis. Avea sa-si inceapa cariera sub numele de hotdeeppussy. Pana sa se dezmeiceasca, avea deja zeci de mesaje. Care mai de care mai romantice, messul era minciuna curata: tits, ass, finger pussy, i luvu, h r u, spread legs, ass, zoom, c’mon baby, u r so cute, i have 8inch hard cock baby si multe altele asemenea. Nu intelegea nimic. Dar nimic nimic. Plangea. De dupa perdea, aparu Paul. Cel care o iubea in secret si care lucra si el acolo la sectia gay. El era ceea ce se cheama hetero dar daca asta cerea publicul, nu avusese incotro. Ca doar arta cere sacrificii. Vazand-o atat de sfarsita, si-a sacrificat seara si a ajutat-o. A stat cu ea pana in zorii zilei indrumand-o. Noapte nu fusese rea de loc, prinsese cam doua ore de live private show. La 1,5 euro pe minut, se stransesera ceva banuti pentru o debutanta.

Vremea trecea, ea invata tot mai mult, banutii se adunau cuminti in cont. La prima chenzina a crezut ca o lasa inima: aproape o mie de euro. Era in al noualea cer. A trecut pe acasa, s-a schimbat apoi a plecat la mall. Plutea, nu mergea. Visul de ieri ii era realitatea de azi. Pentru mama-sa a uitat sa ia ceva. S-a intors acasa cu zeci de pungi si pungute. A spus ca luase salariul insa ii era teama sa pronunte suma. In ochii mamei se inghesuia mirarea. Dar si uimirea. Alaturi de suspiciune. Ea stia cat de greu se castiga banii.

– Mamica, imi mai explici o data unde lucrezi tu?

– Pai ti-am mai spus de 10 ori…

– Am uitat

– Sint operator la servicii clienti la o companie de telefonie mobila

– Aha. Bine mama!

Si asa au trecut primii doi ani de facultate in care daduse pe la scola de maxim 10 ori. Nu avea timp de prostii, ziua trebuia sa doarma pentru a fi odihnita noaptea. Clientii ei fidei o vroiau zglobie. De examene nu-si facea mari probleme, invatase sa spuna: s-a facut dimineata, dom’ profesor! Ba chiar reusise sa-si cumpre si o masinuta frumusica. Se mutase demult de acasa, cam din a 3a luna de munca. Pe la mama-sa trecea doar sa-si lase hainele la spalat, nu avea timp. La birou, cum ii placea ei sa spuna, ajunsese experta. Avea doi iubitori de onanism care-i trimiteau regulat bani in contul personal. Pentu ca ei stiau ca ea ii iubeste si ca face eforturi mari cu scoala si cu viata grea. Invatase cum era treaba cu haifaivul si avea niste profiluri de invidiat. Se juca. Apropiatilor obisnuia sa le spuna ca e un foarte fin psiholog. Ba era femeia de afaceri, ba era femeia cu moravuri usoare, ba era doamna inaccesibila. Ce sa mai, Freud traise in minciuna. Si intr-o zi, dragostea a lovit necrutator. Odata cu plicurile uzuale de utiliati, a primit unul mai special, de la o agentie de turism – era un bilet de avion pentru Tel Aviv. Unul din donatori se hotarase ca trebuia sa o vada in persoana. Tare s-a mai bucurat!

Tot zborul a spus tatal nostru si s-a inchinat intr-una. A aterizat cu bine, el o astepta in aeroport. Primele doua zile au fost de vis, ea era printesa. S-au plimbat, au zburat, au dansat, s-au iubit, au mancat si iar s-au plimbat. In dimineata celei de-a treia zile, el i-a mai facut o surpriza si a dus-o sa-i prezinte una din afaceri. Era si constructor.

– Uite, spune el, vreau sa-ti prezint un roman. E un om extrem de harnic, ma bizui pe el de mai bine de doi ani. Acum e sef de echipa.

I-a stat inima cand taica’sau i-a intins mana. S-a facut ca nu-l cunoaste si a raspuns sugrumata la salut. Apoi a plecat in graba de acolo, simtea cum moare o parte din ea. Ziua a trecut pe nesimtite. Dimineata a zburat spre Bucuresti! Acasa o astepta o scrisoare:

„Desi mama’ta imi spune ca esti operator telefonic, stiu ce faci. Unul din colegi te-a vazut pe un site. Te stia din povestirile mele si din fotografii. E viata ta, tu stii unde ai de gand sa ajungi. Dar te rog ceva, cred ca am dreptul asta: cand ajungi acasa la tine, ia niste cuie si un ciocan. Gandeste-te la cat rau ai facut celor din jurul tau, celor dragi. Si pentru fiecare fapta, bate unul in tocul usii. Apoi, incepi sa faci fapte bune. Ori de cate ori ai mai facut una, scoate cate un cui”

Pitipoanca murise inca din ziua aia blestemata. Ceva se rupsese in ea. Il respecta pe tatal sau. Nu il vazuse niciodata beat sau nervos sau certandu-se cu mama’sa. Stia cat de greu ii fusese si cat de mult muncise pentru ea. Ii era rusine, ii era teama, ii venea sa dea timpul inapoi. Si-a schimbat radical viata. Si-a terminat scoala corect, s-a angajat si a inceput o cariera de-adevaratelea. Din cand in cand, mai scotea cate un cui. Familia ii era reintregita, tatal revenise in tara. Intr-o seara a trecut pe la ei, dupa o sedinta epuizanta:

– Gata tata!

– Ce e gata?

– Am scos ultimul cui din toc…

– Bravo, bravo! Dar te-ai uitat bine?

– La ce?

– La toc!

– Da, de ce?

– Pai a mai ramas ceva?

– Gaurile facute de cuie…

– La fel e si cu sufletul, sa stii

Anunțuri

Written by Teiucul

Iulie 2, 2009 la 00:45

Publicat în Insemnari Ironice

34 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. sunt prima? 😀
    ce onoare! 😀
    ce poveste frumoasa 🙂 dar oare unul la cate mii de cazuri se termina astfel? :-S

    Buratina1

    Iulie 2, 2009 at 00:54

  2. Buratina, onoarea e de partea mea! 🙂

    Ma gandeam in timp ce scriam: daca macar una din pitzi ar citi sau ar auzi despre asta si ar decide sa-si schimbe viata, m-as declara cel mai fericit. Zau!

    teiucul

    Iulie 2, 2009 at 01:06

  3. uooof… „la fel e si cu sufletul”
    Teiucule, esti mare rau! nu in inaltime, ca stim cu totii ca ai 1.69 cu mainile ridicate 🙂
    O mai fi vreo sansa pentru lumea asta! Si pentru oameni!

    crocoditza

    Iulie 2, 2009 at 08:35

  4. Buna dimineata! Cum ar spune Tamango „Toate femeile din lume stie ca binili invinge”… Povestea cuielor care lasa rani adanci in suflet e cea mai impresionanta… O zi cat mai buna va doresc tuturor!

    Julianne

    Iulie 2, 2009 at 08:47

  5. Teiucule, alea care nu’si pitzipongesc si sufletul mai au o sansa

    BlueAngel

    Iulie 2, 2009 at 09:28

  6. Buna dimineata!

    Nasule ce-mi place de tine cand imi servesti povesti cu happy-end. De-ar fi asa si cele din viata reala… 😉

    O zi minunata sa ai! 😉

    jasmin

    Iulie 2, 2009 at 09:36

  7. Neata!
    Sincer, nu ma asteptam la asa un final… fericit de altfel! Vorba ta, daca macar una din 5 ar face asa, am mai avea o sansa! Eu inca sper…

    Super povestea! 🙂

    Ada

    Iulie 2, 2009 at 10:26

  8. Buna dis de dimineata! 🙂 Si multam’ de aprecieri.

    Ingerica, e drept ce spui tu acolo dar din pacate is unele cu suflet de pitzipoanca si haine de oameni normali

    teiucul

    Iulie 2, 2009 at 10:31

  9. ‘neata! O zi frumoasa sa aveti.

    Joaninha

    Iulie 2, 2009 at 10:34

  10. Neata Jo! Si voua asemenea

    LE – dupa care am si citit sa Serpent e papa cu tutu. Deci, reluam: zi frumoasa si rapida 🙂

    teiucul

    Iulie 2, 2009 at 10:43

  11. Mamicule.. si aici ai dreptate… da’ ce sa-i facem? Lasa-le si pe ele saracutele sa traiasca 😛

    BlueAngel

    Iulie 2, 2009 at 10:58

  12. Fata mamaii, io le las ca nu prea am ce le face. Desi as fi fanul unei terapii soc – as da iama peste ele prin banbucha. As merge impreuna cu o echipa de doctori dermatologi, imbracati in halate albe si masti si le-as vorbi despre efectele nocive ale solarului. Bine, le-as spune fo’ doua cuvinte si despre miscarile elicoidale ale buzelor siliconate in timpul furtunilor 😆

    (am zis furtuni, nu furtune, sper ca s-a observat corect 😆 )

    teiucul

    Iulie 2, 2009 at 11:04

  13. da da, sa avem o zi plina de succesuri si fara furtune! 😀

    crocoditza

    Iulie 2, 2009 at 11:20

  14. =)))))))))))))))))

    teiucul

    Iulie 2, 2009 at 11:23

  15. Totul e bine când se termină cu bine….am cunoscut o fetiţă deosebită care apoi a luat’o pe căi greşite şi a sfârşit într’o parcare din Spania…
    Mai scrie!!

    Lori

    Iulie 2, 2009 at 11:47

  16. măi tei,ce’ai zice dacă,precum Jasmin….ţi-aş zice şi eu naş??

    Lori

    Iulie 2, 2009 at 11:52

  17. eh, nasule, daca am putea da timpul inapoi cred ca fiecare dintre noi ar schimba cate ceva…numai ca e imposibil si trebuie sa traim urmariti de trecut, insemnand deciziile pe care le-am luat candva..si nu avem nevoie de gauri in usa sa ne aminteasca asta…slava Domnului pentru chitul de lemn!!

    pisica turbata

    Iulie 2, 2009 at 12:01

  18. Pisico, pe vremea ei nu se inventase chitul de lemn 😆

    teiucul

    Iulie 2, 2009 at 12:04

  19. ei vezi..daca era fata desteapta il inventa ea :))

    pisica turbata

    Iulie 2, 2009 at 12:11

  20. Bine zici, pisico. Sau putea macar sa schimbe usa, numai ca n-o mai fi avut bani daca s-a retras din breasla …

    Joaninha

    Iulie 2, 2009 at 12:14

  21. Jo – asta daca s-a desteptat destul si nu a inceput sa bata ca tampita cuie in toate usile pe care le intalnea.. i-ar fi fost greu si sa-si aminteasca din ce usa mai are de facut extrageri

    pisica turbata

    Iulie 2, 2009 at 12:28

  22. Buna ziua! Alo, mai bine un furtun decât o furtună. Sau nicio zi fără furtun! (Acu’ depinde şi la ce furtun se gândeşte fiecare.) Mă duc şi eu să-mi cumpăr cuie. 🙂

    dorin

    Iulie 2, 2009 at 12:30

  23. http://www.tvr.ro/articol.php?id=65215

    ca tot va spuneam ieri de manifestul vulpelui

    pisica turbata

    Iulie 2, 2009 at 12:48

  24. Ziua Buna,
    Povestea e cu happy end,dar e groaznic de trista!
    Asta e parerea mea,si poate n’ar fi cazul sa scriu io aci.Tatal meu nu mai e din 2003,Mama e in Germania de 2 ani,io stau cu bunica si ieri am reusit sa ma angajez ptr. 2 luni (vanzatoare),dupa o zi,pot sa spui ca e o experienta si asta!
    Ma rog,sa nu am niciodata experiente de pizipoance!
    Sa invat sa iau tot ce e bine si frumos din ce traiesc,vad sau citesc!

    Mihaela

    Iulie 2, 2009 at 14:07

  25. Mihaela, m-ai lasat usor fara cuvinte. De aceea, nu am decat a-ti multumi pentru sinceritate.

    Cat despre angajat, zic eu ca nu trebuia sa treci vanzatoare in paranteze. Sa muncesti NU e o rusine. Abject e sa furi! Daca ai invatat deja sa nu-ti fie rusine de munca, indiferent care e aceea, si sa-i respecti pe cei din jurul tau, neconditionat si indiferent de asa zisul statut social, pot sa-ti spun ca esti un om extrem de bogat deja. In rest, fruntea sus si nu-ti face griji prea mari pentru experientele de pitzipoance. Io cred ca or sa te ocoleasca la distanta 😉

    teiucul

    Iulie 2, 2009 at 14:18

  26. Hai mai Teiucule, da-o-n Doamne iarta-ma. Fix pe 2 Iulie acu’ neste ani ( bac-ul se terminase pe 1 ) eu am reusit sa ma angajez. Dupa nici doua saptamini aveam deja s al doilea job. Toata vara am dus-o cu program de la 8 dimineatza pina la 2 noaptea, al doilea job fiind in radio. Bineinteles ca aia mai mici prindeam loc la montaj in creierii noptii, dupa sedinta de redactie si toate balariile specifice. Dimineatza imi picau ochii in gura de somn, eram casiera la farmacie, uneori si „adormeam” in post dar ma trezeau clientii batind cu degetele in ghiseu.

    Trista rau per ansamblu povestioara ta. Pe vremea comunistilor circula chiar o poveste reala, cica vis-a-vis de Liceul Lazar era o cofetarie pe numele ei Lamiita ( e angst acum in locul ei ) unde fetele veneau si prestau. Clientii spuneau o parola si ajungeau la locul cu pricina. Nu s-ar fi aflat probabil daca unul nu s-ar fi dus acolo in calitate de client si nu si-ar fi gasit fata ‘pe meserie’, moment in care se zice ca ar fi facut infarct. Deci nimic nu se pierde, totul se transforma sub o alta forma

    Miorlaupufos

    Iulie 2, 2009 at 16:42

  27. trist…pacat ca prea multe fete aleg sa castige mult si repede fara sa mai conteze mijloacele

    Monique

    Iulie 2, 2009 at 20:15

  28. Ia sa inveselim nitzel atmosfera

    Miorlaupufos

    Iulie 2, 2009 at 22:13

  29. foarte frumoasa povestioara si plina de invataturi…un pic trista(cum e si viata uneori)dar cel putin pt fata aceea totul s-a terminat cu bine.felicitari teiucule,sa mai scrii!

    norocel

    Iulie 3, 2009 at 11:29

  30. Buna dis de dimineata! Miorlau, am auzit si eu de povestea de la Lamiita, am bantuit prin Ciresica ssi MBL de am auzit toate legendele locurilor 🙂

    teiucul

    Iulie 3, 2009 at 11:33

  31. E ceva la cuptor? Îmi miroase a alivenci.Cu mărar,smântână,vanilie…
    Ori poate nu! De’o veni aroma de prin vecini,spun de’acu’…..să aveţi un final de săptămână minunat!
    De iulie,de miez de vară!!

    Lori

    Iulie 3, 2009 at 15:53

  32. Buna ziua! Daca tot abereaza vecina de deasupra…primiti cu colindu’ ?

    Anestisia

    Iulie 3, 2009 at 18:51

  33. Buna ziua, nasicaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa 🙂 Cum sa nu?! Primim, primim 😉

    teiucul

    Iulie 5, 2009 at 01:16

  34. Pana sa-mi raspunzi, am uitat inceputul… 😆

    Anestisia

    Iulie 7, 2009 at 17:18


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: