Insemnari Irelevante

Timiditatea – un defect al oamenilor mari, tupeul – defectul oamenilor mici!

Lond(r)a

with 50 comments

Eram mic. Da’ mic de tot, abia ajungeam la clanta. Chiar si ca sa bag aspiratorul in priza aveam nevoie de un scaunel. Lucram in aeroport, eram mandru nevoie mare. Aveam tot soiul de vise ero(t)ice pe genul ca ma voi indragosti de o insotitoare de bord, vom zbura in toate colturile lumii… Apropo, ce expresie idioata asta cu colturile. Pai daca lumea e rotunda, de unde atatea colturi?

Ma rog, visam in fiecare noapte. Nu de alta dar nu se prea intampla nimic relevant care sa ma opreasca din visare. Intr-o buna zi, a sosit la munca un nene. Englez sadea nu gluma. Ala si in izmene era sir, atata eleganta nu intalnisem in tot neamul meu, adunat la un loc. Si zau ca sintem multi. Asadar, acest nobil englez juca rolul de sef suprem. Fusese adus direct de pe Heathrow, acel „micut” aeroport, de o insemnatate aparte. Ne-a comunicat calm ca avea de gand sa schimbe radical lucrurile. A inceput in pasul strengarului, cu un training de fo’ trei zile, la bauturi alcoolice. Mai precis, la tot ce se vindea in duty free. Mare greseala am facut ca am participat. Atunci m-am ambetat ultima oara, ca nici nu m-am mai trezit pana azi.

Apoi, vazand ca aprofundam in fiecare seara tainele regiunilor frantuzesti sau ale bauturilor din malt, a decis ca trebuie sa pricepem si care e treaba cu trabucurile. La Londra. M-am bucurat mult cand am fost anuntat ca voi participa la intalnirea aceea. Mai ales ca nu mai zburasem in viata mea, pana atunci. Imi trecuse tot cheful de amoruri la inaltime, imi trecuse dorinta sa mai colind lumea. Eu vroiam cu autobuzul ala sfant care mergea pe sosea, pe asfalt, adica pe pamant. Trebuia sa intarzii momentul plecarii si nu stiam cum! Nici chiar la ambasada, ajuns in cadrul unei excursii organizate, nu credeam ca o sa ma urc in burta pasarii aleia mari, fara cioc si cu aripi imense. Inevitabilul s-a produs, vrand-nevrand!

S-a nimerit sa plec la un inceput de luna, dupa tura de noapte. Si dupa inventar, ce-i drept. Pare-mi-se ca am mai spus p’aci ca eu aveam in arenda mosia cu beutura si tigari. Asa ca nu m-am sfiit sa insistam pe numarul de sticle aflate in depozit. De unde nu am prea iesit. Ca vedeam portile de imbarcare si mi se facea teama. Asa ca am baut toata noaptea. Ii multumesc si acum lui Dumnezeu si Maicii Sale ca nu se punea fiola atunci cand te imbarcai, ca ma arestau direct. Eram cocos nenica. Imi ardea de glume, ma bagam in seama cu tinerele don’soare, ii incurajam si pe ailalti – culmea tupeului. Tot Dumnezeu m-a ajutat si sa am locul langa una din iesirile de urgenta. Asa ca, in momentul in care o tanara balerina a aerului mi-a cerut sa jur pe rosu ca voi ajuta la salvarea pasagerilor in caz de aterizare fortata, am lesinat. De bucurie ca fusesem ales, evident.

Nu as vrea sa insist descriind toate senzatiile zborului ca imi amintesc si ma ia, iar frica. Stiu sigur ca nu m-am miscat din scaun desi am facut pipi. Si parca la niste turbulente crunte, mi s-a raspuns calm ca avionul intrase pe piatra cubica. Ma rog, important e ca am baut si in avion. Eram atat de bine incat m-am certat cu tot grupul cand am coborat in aeroportul ala miniscul care era cam cat un cartier din Bucuresti. Nu pricepeam neam, cum dracu zburasem atat iar ora era cam tot la fel cat era cand decolasem. Intr-un final, am reusit sa inteleg. Imi vine sa spun ca am luat un tren parca dar nu sint sigur, ca nu arata ca un tren din ala de-mi facusera ai mei cunostinta cu el. Am participat la training usor inert. Abia seara m-am activat.

Acum trebuie inteles faptul ca eu ma bucuram ca pasesc, ala era cel mai important lucru pentru mine. In drum spre carciuma, am vazut tot felul de lucruri: Palatul Westminster, sediul Parlamentului, Magazinul Harrods, Camden Town , Chinatown, Covent Garden, Downing Street, Horse Guards Parade, Leicester Square, London Eye, Piaţa Trafalgar şi monumentul Amiralului Nelson, Piccadilly Circus, South Bank, Malul de sud al Tamisei, Teatrul Globe, Theatreland, Tower Bridge, Turnul Londrei , 1 Canada Square, clădirea centrală a complexului Canary Wharf, 30 St Mary Axe, Acul Cleopatrei, Banca Angliei, BT Tower, Catedrala Sf. Paul, Catedrala Westminster, Galeriile Tate Modern, Gara St. Pancras, Guildhall, Marble Arch, Millennium Dome, Monumentul, Palatul Buckingham, Palatul Hampton Court, Palatul Kensington, turnul ceasului Big Ben, Royal Albert Hall, Whitehall, sediul Guvernului britanic, Battersea Park, Grădinile Botanice Kew, Green Park lîngă Palatul Buckingham, Greenwich Park, Hyde Park şi Kensington Gardens, Regents Park, Richmond Park, British Museum, London Dungeon, London Zoo, Muzeul Madame Tussaud’s, Muzeul Freud, Observatorul Regal din Greenwich. Sau e posibil sa fi fost intr-atat de fericit incat sa fi visat ca prea’s multe astea de mai sus. Acum si eu?!? Cat sa ma fi plimbat in autobuzul ala fara sofer?

E drept insa ca mi-am mai si revenit in zilele ce au urmat ca am si amintiri clare: camera de hotel. Obscen de mica – am invitat o duduie acolo si nici macar nu prea aveam loc sa ne dezbracam. Nu stiu exact ce vroia de la mine ca a plecat. Sala de training – superba! Video proiector, flipchart, humidor, fotoliu si un nene in chiloti. Care rula trabucurile pe piele. Vopseaua de par – da! M-am vopsit pe par ca am fost la meci. A fost ca la teatru. Nu avea nimeni seminte. Scaunele erau capitonate iar lumea aplauda. Sau canta. Si nu erau graduri! Ma simteam om, nu maimuta pe banii mei.

La intoarcere a fost bine, m-am imbatat iar. De necaz ca nu apucasem sa merg in Hyde Park sa tin o cuvantare despre cat de fericit eram ca urma sa zbor iar! Am facut pipi din nou. De data asta, am ajuns la toaleta. De unde m-am chinuit juma’ de ora sa ies. M-a salvat un domn. Care facea pe el!

Umbla vorba ca ar fi o aniversare! Personal, imi place ideea. Cu zborul am o problema. Da’ s linistit, aud ca nu mai e halta la Balotesti!

Anunțuri

Written by Teiucul

Aprilie 6, 2009 la 16:52

Publicat în Insemnari Ironice

50 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. :))))))
    Excelent povestit ca de fiecare data !
    Aprecieriile mele sincere domnul Sburlea 😛
    Da ai vazut tare mult in plimbarea cu autobuzul cela :))))

    Marmotica

    Aprilie 6, 2009 at 17:59

  2. bree, am ras cum n-am mai facut-o de mult :))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))

    daca nu beneficiezi de 2 bilete la Londra, clar e aranjat concursul:)

    PS ,,La intoarcere a fost bine, m-am imbat iar” (sigur, n-am inteles la ce timp te referi) 👿

    Roxana

    Aprilie 6, 2009 at 18:00

  3. 🙂

    Pe lângă Hyde Park am stat eu anul trecut când am fost pe acolo. E plin de cele mai paşnice veveriţe. Altfel, dacă ai fost în London Eye şi ai urcat alea 900 şi ceva de trepte (ca subsemnatul) în St. Paul, te-ai scos. Mie alea mi-au plăcut cel mai mult. 🙂

    Marlo

    Aprilie 6, 2009 at 18:00

  4. Revin…

    …’alea’ fiind cele două obiective, nu cele 900 şi ceva de trepte. 😛

    Marlo

    Aprilie 6, 2009 at 18:01

  5. Buna dimineata 🙂

    Marmotico, nu mai stiu exact ce am vazut si ce nu! 😆

    Roxana, ma bucur ca ai ras 😉 Cat despre timp, ce sa fac si io, mimam starea 😆

    teiucul

    Aprilie 6, 2009 at 18:07

  6. ti-a iesit, Sburlea 😀

    de fapt te-am atentionat doar ca sa atentionez sa nu-l trimiti asa 😛 , ca intre noi nu se pune 😉

    Roxana

    Aprilie 6, 2009 at 18:14

  7. Buna seara!
    Teiucule… 😆 ca tine pe cuvant ca nu povesteste nimeni! 😆 Nu mai pot de ras! Bine ca nu-mi faci concurenta cu Barcelona! 😉

    Ada

    Aprilie 6, 2009 at 18:17

  8. Ada, nu fi modesta:) si postul tau e tare, doar alt stil

    Roxana

    Aprilie 6, 2009 at 18:22

  9. Ada, subscriu la ce spune Roxana 😉

    teiucul

    Aprilie 6, 2009 at 18:27

  10. 😆 Mi-e rusine cu tine, halal de fin ce esti. Alcolistule! 😆

    Anestisia

    Aprilie 6, 2009 at 19:14

  11. Nasica, iarta-ma! Promit ca vin cu masina la Moeciu 😆

    teiucul

    Aprilie 6, 2009 at 19:16

  12. =)))))))))))))) eu vin cu trenul. Mai sigur… 😆

    Anestisia

    Aprilie 6, 2009 at 19:19

  13. Supriza, supriza… La Moeciu nu e tren 😆 Deci tot te voi astepta pe undeva! Ori cu masina ori cu airoplanu’. Doamne ajuta! 😆

    teiucul

    Aprilie 6, 2009 at 19:21

  14. ajuta doamne cu airo 😆

    Roxana

    Aprilie 6, 2009 at 19:22

  15. =))))))))))))))))) poate se indura vreunu’ din fratii mei sa ma aduca…asa ca sa fie siguri ca ajung cu bine. 😆

    Anestisia

    Aprilie 6, 2009 at 19:25

  16. Nu mai rade bre, ca special am scris asa :mrgreen: E si un banc

    Un taran, cosea plictisit. Harsht-harsht. Asa, a sictir total. Ridica privirea spre cer si vede un motodeltaplan care abia se tara. La un momentdat, poc, treosc, buf. Cade zburatoarea langa asta! La care cosasul:

    – Tara de cacat, atentate de cacat!

    teiucul

    Aprilie 6, 2009 at 19:31

  17. =)))))))))))))))))))))))))))))))
    nu mai rad

    Anestisia

    Aprilie 6, 2009 at 19:32

  18. Nasica, io Roxanei ii spuneam sa nu mai rada de mine. Ca se luase de mine ca am scris airo
    =))))))))))))))))))))))

    teiucul

    Aprilie 6, 2009 at 19:34

  19. Sa traiesti!
    Cat dai pentru biletele la Londra?
    Doar se stie cine le castiga 😉
    Ca maine este 12 si le trimit si eu 🙂

    Asterix

    Aprilie 6, 2009 at 19:37

  20. bre, nici macar nu ma luasem de tine :)))))) luasem de buna ce scrisesei tu. incepeam sa-mi pun intrebari :)))))))))))

    Roxana

    Aprilie 6, 2009 at 19:38

  21. Asterix, dau cat mi se cere! Nu ma tocmesc 😆

    Iar pentru noua fotopoza, ma repet:

    =))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))

    teiucul

    Aprilie 6, 2009 at 19:39

  22. Culmea este ca si mie imi place si rad tot timpul cand vad ce bine ma reprezinta. 😆

    Asterix

    Aprilie 6, 2009 at 19:41

  23. Asterix, cu blana, muulta blana? :))))))))

    Roxana

    Aprilie 6, 2009 at 19:42

  24. al dracu care s-o urca in al de zboara…..
    incet da´ sigur…….imi place sa simt pamintul sub picioare…..
    hai sa traiti fratilor !!!!!
    nu ma mai intrebati unde umblu……am fost sa scot bani din piatra seaca ca e criza fratilor si am o familie de intretinut……plus o soacra si 2 catei
    😆

    boly

    Aprilie 6, 2009 at 19:47

  25. daaaaaa… Hype Park si Green Park, am vazut si eu veveritele 😛 si lebede…. am zis eu ca am uitat multe 🙂

    crocoditza

    Aprilie 6, 2009 at 19:48

  26. Sa traiesti, boly! Ma bucur sa te „revad” 🙂 Bine ca ai fost cu picioarele pe pamant, sa zic asa 😆

    teiucul

    Aprilie 6, 2009 at 19:49

  27. Boly, sa-ti doresc multe sau multi? :)))))))))

    Roxana

    Aprilie 6, 2009 at 19:52

  28. Roxana, multe nuuuuuuuuuuuuu
    multi da
    😆
    teiucule, uite, na, acu iti fac cu ochiu´ ca nu stiu cum naibilor se pune zimbaretul ala….

    boly

    Aprilie 6, 2009 at 19:54

  29. hai, ca azi sunt desteapta :))))
    doo puncte si P (P mare, de tipar)

    Roxana

    Aprilie 6, 2009 at 19:56

  30. ok, bine ca ai fost precaut, Sburlea 😛

    😉 Boly, punct si virgula apoi paranteza dreapta, farq virgula:)

    Roxana

    Aprilie 6, 2009 at 19:59

  31. bree, modereaza si pondereaza cand scriu prostii 😀

    Roxana

    Aprilie 6, 2009 at 20:00

  32. Ete nu vreau! Asa sa ma razbun si io 😆

    teiucul

    Aprilie 6, 2009 at 20:02

  33. Mamicuta meeeeeeaaa…ce m-am mai hilizit=)))))))))
    Merci,teiucule, ca ma scosesi dintr-o mare stare de cacao 😆

    Monique

    Aprilie 6, 2009 at 21:07

  34. Ma bucur, Monique 🙂

    teiucul

    Aprilie 6, 2009 at 22:30

  35. Hai buna seara !
    Faina poveste ! :mrgreen:
    Abia astept sa ajungem si noi la Londra, in august. 🙂

    „Da’ mic de tot, abia ajungeam la clanta.”
    Erau altii mai rapizi ? 😆

    KingSnake

    Aprilie 6, 2009 at 22:37

  36. N-a zis ca nu ajungea la clanta, ci doar ca se chinuia, un pic. Saracu… 😆

    Finule, sau ai facut ca aia-„mai bine ma impiedic ca sa nu zica-ca-s…” ?
    Ce-i al tau, e pus deoparte.
    =))))))))))))))))))))))))))))))

    Anestisia

    Aprilie 6, 2009 at 23:48

  37. Buna dimineata si La Multi Ani 🙂
    Ati vazut ce frumos ninge afara? 🙂

    BlueAngel

    Aprilie 7, 2009 at 11:05

  38. Buna dimineata si aici!
    Azi sunt in slow motion, am doar doo ore de somn la activ, pe motiv de party de plecare in strainataturi (nu io)… deci, pentru aseara:

    Multumex Teiucule! 😀
    Multumex Roxana! 😀

    Ada

    Aprilie 7, 2009 at 11:13

  39. Ingerica, ce patisi? Te lovisi la ceas? 😆

    Buna dimineata! E mare zapada 🙂

    teiucul

    Aprilie 7, 2009 at 11:14

  40. Sburlit, nu ma lovisi nicaieri. Da’ nu-i 1 ianuarie azi? 😯

    BlueAngel

    Aprilie 7, 2009 at 11:22

  41. Te-am notat 🙂 Daca ai timp poate te orientezi si spre alta destinatie nu strica sa ai mai multe sanse…

    Marius

    Aprilie 7, 2009 at 11:49

  42. Io am impresia ca e ceva in neregula.. ca prea v-ati asuns toti de cand v-am zis ca e 1 ian… 😐

    BlueAngel

    Aprilie 7, 2009 at 11:51

  43. Atunci,La muuulti ani!
    An nou cu belsug sa fie,Ermi! 😀

    Lori

    Aprilie 7, 2009 at 12:11

  44. Deci,ziua buna!

    Lori

    Aprilie 7, 2009 at 12:12

  45. Zbor fara peripetii…via Londra 🙂
    Vezi sa nu te ratacesti p’acolo,sa nu-ti fie rau in avion.Sa te tina careva in
    brate,mai bine…. 😀

    Lori

    Aprilie 7, 2009 at 12:18

  46. Salut Marius! Si bine ai venit 🙂

    De propus mi-am propus sa scriu despre o destinatie in fiecare zi a saptamanii. Concursul vostru mi-a trezit amintiri de tot felul 🙂

    teiucul

    Aprilie 7, 2009 at 12:38

  47. Buna dimineata !
    Azi ce destinatie o sa fie ? 🙂

    Joaninha

    Aprilie 7, 2009 at 13:26

  48. Imediat 🙂

    teiucul

    Aprilie 7, 2009 at 13:42

  49. haidi bre, mai repede.. ca stau cu bagajul in aeroport.. mai astept mult? ca mi se topeste tortul de inghetata

    BlueAngel

    Aprilie 7, 2009 at 14:17

  50. Gata :mrgreen:

    teiucul

    Aprilie 7, 2009 at 14:19


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: