Insemnari Irelevante

Timiditatea – un defect al oamenilor mari, tupeul – defectul oamenilor mici!

Aeroportul

with 24 comments

Era un autobuz in care ma urcam din fata casei si ma lasa in usa aeroportului. Acolo lucram pe vremea aia. Acu’ e important de spus ca am o problema MAJORA cu trezitul dis de dimineata. Am doua sanse: ori aud ceasul si adorm la loc, ori il aud si reusesc sa ma dau jos din pat. In ultimul caz, total inconstient pret de minim doua ore.

In dimineata aia, ma dadusem jos din pat. Ca sa reusesc sa ajung la baie, imi deseneasem intr-o seara, o dunga mare si rosie pe podea. Cum mi se terminase carioca si nu prea aveam bani, nu mi-a iesit si traseul spre cafeaua din bucatarie. Oricum, ziua se anunta extrem de proasta. A sunat ceasul, am intins mana sa-l opresc, mi-a cazut in cap. Am pus mana pe primul nasture al bluzei cu gandul sa-l deschei, a cazut si ala. De acum ma tot gandeam daca mai e cazul sa fac pipi. Ma rog! Am orbecait prin sifonier, am reusit cumva sa ma imbrac si sa cobor in statie.

Am spus si mai devreme, ziua urma sa fie foarte proasta. Pentru ca in statie, am atipit rezemat de un chiosc. Si asa am pierdut primul autobuz, urmatorul venea dupa juma de ora. Pe ala l-am prins. Numai ca, am dat de caldura si de o canapea moale. Si am atipit iar. Eu cred si acum ca nu am dormit mult, insa atunci cand am deschis ochii am vazut magazinul Unirea. Eram linistit, mai aveam pana la Otopeni asa ca am plescait multumit si am inchis iar ochii. Soferul insa nu prea era de acord cu mine:

– Mai mergeti inca o data, pana la Otopeni?

– Cum adica, nu sintem la Unirea?

– Ba da, dar acum abia ce ne-am intors! zice ala

Era clar, era panica. Intr-un final, am reusit sa ajung si la munca. Eu lucram in pravalia aia cu bauturi, tigari, cafea si electronice. Cum am intrat, m-am aruncat in filtre. Intai in unul de cafea, apoi in unul de tigara. De fumat, fumam intr-un loc special amenajat – pe niste scari. Asa ca m-am asezat cuminte intre colegi. Cred ca eram cam toti, inca nu incepusera cursele asa ca aveam timp, mai ales ca urma o zi grea, cu multe curse de Tel Aviv. Daca nu e cunoscut, Romanica este extrem de cautata pentru jocurile de noroc, acestea fiind interzise pe la frati. Iar fratii au un statut special in Otopeni, pentru simplu motiv ca terminalul nou s-a ridicat pe banii statului nevecin dar prieten. Si cum sedeam pe trepte, incep colegii mei sa carcoteasca si izbusnesc in hohote. Si ma intreaba unu:

– E cazul sa ma ingrijorez? Azi ai chef sa-mi faci avansuri?

– Ce ai ma, esti nebun?

– Nebun nu sint, da’ ti-am vazut sosetele si-mi par de licra. Sau asa esti tu, mai dichisit?

Incaltasem niste soseste feministe, habar nu aveam de ce erau in sifonierul meu. Da’ eram sigur ca imi bagasem picioarele in ele, in dimineata aia. Am inghitit in sec, m-am ridicat in picioare pentru a nu mai vedea dezastrul si am mers in magazin. Am deschis  larg portile si asteptam clientii sa dea navala. Rolul meu pe acolo, era oarecum complex: eram si sef de tura, si casier dar si asistent de cumparaturi. Adica un fel de umbra care sta pitita pe dupa gondole si pandeste clientii. In zilele aglomerate, jucam acest ingrat rol.

Pe seara, a inceput balamucul. Acum, sint necesare cateva explicatii tehnice. Asadar, fratii de care ziceam mai sus, aveau un regim special. Faceau check in-ul cu fo’ doua ore jumate mai devreme, separat de restul pasagerilor. Erau condusi in zona neutra de serviciile de securitate si depozitati in Duty Free. Asa ca aveam tot timpul sa socializam cu ei. Da’ astia sint si un soi aparte. Pe genul: vad, citesc, te-ntreb, te fut pana te ia dracu. Iar eu trebuia sa zambesc, era scris la politichie. Intra valul de jucatori de ruleta si incepe forfota. O simpatica babuta pune ochii pe mine (cred totusi ca imi zarise sosetele si s-a simtit in siguranta) si incepe calvarul. La fiecare produs, in dreptul fiecarei polite, in dreptul fiecarei gondole, ma intreba atat:

– Cat costa? De ce?

Desi, erau etichete peste tot iar preturile erau trecute in 7 valute!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! In ziua aia, am inteles ce simteau nemtii. Si tot atunci am decis ca, incepand cu urmatoarea tura, aveam sa ma imbrac in arab. Dar am avut rabdare. Am raspuns calm, fiecarei din cele 1000 si una de intrebari. Atat de mult am impresionata pe jucatoare, incat s-a decis sa ma recompenseze, la finalul excursiei:

– Uite, iti multumesc frumos! Ai fost foarte amabil si dragut. Si imi intinde un pachet de guma, cu lame. Dar te rog sa iei doar una, trebuie sa mai am pe drum.

Anunțuri

Written by Teiucul

Februarie 25, 2009 la 12:03

Publicat în Insemnari Ironice

24 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Buna dimineata :*

    Erminusa

    Februarie 25, 2009 at 12:21

  2. Neata! Ma bucur sa te mai vaz la ochi 😉

    teiucul

    Februarie 25, 2009 at 12:23

  3. mi-ai adus aminte de cum am adormit in 311 timp de doua ore… fusese unul dintre cele mai lungi revelioane…inceput pe 22 si terminat pe 6 ianuarie…in care adunat nu cred ca am dormit 24 de ore….ce mai.. dezmat total…
    pe-acolo, am cunoscut o fata. Ne dadusem intalnire pe 7 la o ora, nu mai tin minte. De la mine pana la ea, cu 311 as fi facut 20 de minute. Asa ca m-am urcat in masina cu vreo juma de ora inainte, ca sa ajung la timp si…am atipit. M-am trezit la capat, la Faur. Am zis ok, mai aveam 5 minute, intarzii si eu 15. Nu existau mobile pe-atunci. Mi-am zis sa trag un pui de somn, sa am energie la intalnire. Si m-am trezit in Rosetti. Si-apoi iar la Faur. Si din nou la Rosetti. Deja ntarziasem ca porcul. M-am dus la sofer, care deja se obisnuise cu mine dormind si i-am dat bani, rugandu-l sa ma trezeasca in statia respectiva, macar ma duceam la ea direct si-mi ceream scuze. M-a trezit la statia respectiva – codrii neamtului se chema, deh, nu aveam cum s-o uit- si tipa, din fericire, inca ma astepta, zgribulita de frig. Dupa explicatiile de rigoare, am mers la ea. Cat timp s-a mosmondit ea prin casa, sa aduca de baut si ce-o mai aducea, am adormit. 2 zile. Bine, ca nu erau ai ei acasa….

    monoloage

    Februarie 25, 2009 at 12:26

  4. =)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))

    teiucul

    Februarie 25, 2009 at 12:28

  5. ‘neata!
    Cred ca e o traditie la ei, ca si eu stiu o poveste cu o lama de guma. A fost oferita tot ca „atentie” pentru niste servicii facute si cu incurajarea intr-o romana pocita: uite, sa ai placere in gura! 😆

    Joaninha

    Februarie 25, 2009 at 12:41

  6. Neata!
    pai degeaba li s-a dus vorba de zgaciti? 😀
    P.S. ce culoare aveau sosetele? 😆

    Monique

    Februarie 25, 2009 at 13:10

  7. Hai, fii sincer acum…bacsisul-guma pe care l-ai primit (si nu oricum, ci LAMA) l-ai vandut la licitatie si ti-ai luat casa si masina… Nerecunoscator ce esti…si saraca tanti a fost atat de generoasa, dupa ce a pus acele milioane de intrebari interesante 😆

    armindeni

    Februarie 25, 2009 at 13:10

  8. *zgarciti…se pare ca se ia boala asta ca vad ca m-am zgarcit si eu…la litere 😀

    Monique

    Februarie 25, 2009 at 13:13

  9. Si eu am o problema maaaaaaaaaaare cu trezitul de dimineata.
    La fostul loc de munca incepeam programul la 7 si trebuia sa ma trezesc pe la 5 jumate. Ooooooooof, ce greu era….
    Acum insa incep la noua. Se putea si mai bine dar merge si asa. 🙂

    Si bine ca n-ai adormit pe la servici. Te trezeai naibii pe elicea vreunui avion si credeau astia ca esti bond de romania.

    jasmin

    Februarie 25, 2009 at 13:23

  10. Esti un adevarat! 😆

    Daca luai „portocala” (la inceput au fost portocalii, asa le-a ramas numele) dintr-un capat in altul, inseamna ca stateai aproape de mine… mai inseamna ca poate ai mers in acelasi autobuz cu tata si mai inseamna ca poate-l stii… foarte tare! In ce perioada ai lucrat la Otopeni? 😀

    Stiu povesti tare scarboase cu „pretenii”, tot pe aeroport la noi, am niste amici la security… era horror cand trebuiau sa le desfaca bagajele! 😀

    Ada

    Februarie 25, 2009 at 13:28

  11. Buna dimineata 🙂

    @armindeni – Recunosc, m-ai prins! Am gresit si te rog sa ma ierti 😆

    @Monique – Erau negre cu niscaiva dungulite siecsi

    @Ada – Inainte de 2000

    teiucul

    Februarie 25, 2009 at 13:31

  12. Aha, nu-i problema… si atunci tot acolo lucra! S-ar putea sa va fi intersectat… it’s a small world! 😛

    Ada

    Februarie 25, 2009 at 13:43

  13. E foarte probabil si extrem de posibil. Daca are fo’ legatura cu forte de ordine / securitate, se poate chiar sa-si aminteasca de mine 😆

    teiucul

    Februarie 25, 2009 at 13:44

  14. Chiloteaza avionu’! 😀

    Ada

    Februarie 25, 2009 at 14:38

  15. Inseamna ca de interactionat, nu prea. Da’ sigur i-am vandut ceva, vreodata 😉

    teiucul

    Februarie 25, 2009 at 14:42

  16. Buna dimineata,
    Eu n-am poveste cu guma de mestecat, dar uite ca am fost saptamana trecuta la comedy.show, ghici unde ? La Laguna Blu Cafe. A cui e Laguna ? A centrului cultural evreiesc. Drept urmare cand am intrat acolo ne-au trecut frumos numele pe listuta (dar nu ne-au cerut buletinele, deci lejereanu) si cand am luat bauturile de la bar am lasat un bacsis in limita de 10%. Sa fi vazut ce ochi a facut tipul de la bar. Ma intreb daca si-o fi dat seama ca nu-s de-al lor ? 😆

    KingSnake

    Februarie 25, 2009 at 15:00

  17. Te-au citit, Serpent. Data viitoare, lasa si tu o pastila 😆 De g(l)uma, evident

    teiucul

    Februarie 25, 2009 at 15:04

  18. salutare,periculosule 😆
    presimt o multime de chestii interesante,acum ca stiu asta 😛

    aA

    Februarie 25, 2009 at 15:38

  19. Salutare, aA? Mai precis, pe care asta o stii? 😆

    teiucul

    Februarie 25, 2009 at 15:52

  20. Nush daca i-ai vandut ceva 😛 , da’ tot timpul cand venea acasa il controlam in geanta sa vad ce mi-a adus… si n-am vazut nimic „de la Sburlea” 😆

    Ada

    Februarie 25, 2009 at 16:12

  21. Al dreaq om si sburlea asta 😆

    teiucul

    Februarie 25, 2009 at 16:17

  22. 😆

    Ada

    Februarie 25, 2009 at 17:04

  23. Buna ziua.
    Doamne ce lume.Eu de felul meu sunt amabil, dar din cauze de genul asta nu vreau sa lucrez in relatii cu clientii 😀
    Macar ai blestemat-o si tu nitel? 😀

    Eu

    Februarie 25, 2009 at 18:37

  24. Salutare! Eu, nu am blestemat-o, i-am facut altceva. Scriu in seara asta 😉

    teiucul

    Februarie 25, 2009 at 22:38


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: