Insemnari Irelevante

Timiditatea – un defect al oamenilor mari, tupeul – defectul oamenilor mici!

Za’ miting – Indragosteala

with 41 comments

Pentru o intelegere profunda a celor ce urmeaza, sint necesare doua precizari: intai de toate, trebuie citita prima parte. Apoi, merita descrisa putin acea perioada a vietii mele. Carevasazica, eram cel mai mare fan al numelui meu de burlac. Stateam intr-o garsoniera, munceam ca turbatul, ajungeam acasa ca la hotel – imi faceam cate un dus si ma imbracam conform orei la care ieseam de sub apa. Si-mi cam placea viata mea hepatica de atunci.

Asadar, m-am intors in viteza si tot in viteza am trecut iar, pe langa ceas. Norocul meu a fost ca aveam bunul obicei de a ma uita des in retrovizoare. Si asa am reusit sa o vad. Am franat de am speriat trei penionari, doua blocuri si evident pe ea. Am exersat mersul indarat, drept ca pisatul boului si am deschis geamul, rostind simplu:

– Eu sint sburlea!

Desi inghetata si plina de draci, s-a uitat deloc discret la numarul masinii si s-a urcat. Eu sint sigur ca varul ei a fost singurul rationament pentru care a avut rabdare sa ma astepte. Ma rog! Fara prea multe vorbe dar cu un miliard de scuze din partea mea, am pornit. Imi cam placea desi ma ardea rau pe obraz, privirea ei. Am zis ca niscaiva muzica va detensiona momentul. Cum avam doar un CD in masina, am ales simplu: U2. Ei ii placea, numai ca avea de vorbit cu mine asa ca m-a rugat sa dau mai incet. Am inceput sa discutam d’ale zilei, politeturi in general. Eram amandoi puri, ca funduletul unui bebelus. Habar nu aveam nimic, unul despre altul. Singurul punct comun, era omul acela blajin.

Eu ma gandeam vartos unde Dumnezeu sa mergem ca sa-mi spal pacatele. Pe de alta parte, o conditie sine qua non era sa ne asezam intr-un loc in care sa NU ma stie nimeni – nici oameni, nici barmani. Ca altfel, se cam termina povestea inca de pe la inceputuri. M-am gandit, m-am razgandit si am decis: urma sa mergem la o ceainarie, in Dorobanti. Nu fusesem in viata mea acolo, auzisem doar, asa ca nu era nici o primejdie. In tot acest timp, ea ma privea apasat si ma chestiona precum un sereist cu experienta. Eu ii raspundeam preocupat de cum va decurge seara insa mai trageam cu ochiul cand simteam ca nu ma priveste. Evident ca ma inselam de fiecare data cand intorceam privirea spre ea, mult prea putin discret. Si de fiecare data, simteam prost, pentru ca ea ma privea fix in ochi. Intr-un final, am ajuns, am parcat ba chiar am avut curajul sa si cobor.

Am rememorat rapid tot ce ma invatase mama despre eticheta, am ajutat-o sa coboare, am inchis masina si am intrat in celebra ceainarie. Prima greseala a fost cand am ajutat-o sa se aseze. Abia atunci am observat cata lume era acolo – mult prea multa pentru o atmosfera intima. Ma rog, ne-am asezat, am fost intampinati cu o mare caldura si am inceput sa ne uitam in meniu. Eu unul, nu intelegeam nimic din ce scria acolo. Nu vazusem in toata viata mea atatea sortimente de ceai, la un loc. Cred ca erau in jur de 250. Ea studia cu atentie. Eu renuntasem! Hotarasem sa iau ce urma sa bea ea. Si ma intreaba cu acelasi sange rece si cu ochii sclipind:

– Ce bei?

– Inca nu m-am decis dar cred ca o sa iau ceaiul de la numarul nu stiu care! Am dat-o si eu cum mi-a venit si m-am rugat sa nu-l fi nimerit chiar pe cel mai scarbos

– Bine, si eu la fel!

Am zis, m-am dat domn si am comandat. Abia apoi am inceput sa o observ cu adevarat – var’su avusese dreptate, era frumoasa. Ma mai piedeam in ochii ei, mai bifam cate un raspuns, mai observam mobilierul de acolo si tot asa. Vine fatuca aia draguta cu un intreg arsenal – un ceainic mare cu apa clocotita, doua cani, saizeci de plicuri, mini-strecuratori, miere si niste ustensile foarte ciudate. Eram gata! Imi blestemam zilele ca m-a mancat in cur si am comandat cel mai complicat ceai din viata mea. Ea era linistea intruchipata. Continua nestingherita cu intrebarile. Cert e ca nu-mi amintesc nici azi, ce am discutat exact. Eram mult prea preocupat sa-mi lungesc gatul si sa trag cu ochiu’ pe la mesele vecinilor, doar-doar oi intelege cum mama dracu sa fac sa nu beau doar apa aia fiarta. In acelasi timp, blestemam si inspiratia de a alege o masa retrasa, in spatele unui corp de mobilier ce-mi bloca total accesul vizual la salvarea serii. Si ma intreaba iar:

– Nu bem, ca se raceste?!?

– Cum sa nu, iarta-ma!

Toata eticheta, stiinta, educatia, know how-ul curului meu, s-a redus la a-i turna apa clocotita, in cana. Atat. Norocul meu a fost ca ea stia cum sa manuiasca mizeriile alea care imi mancasera trei ani din viata. Mi-am zis ca e mai bine sa ma creada papagal decat sa-mi var in nas ori in gura vreo ustensila d’aia de luat mierea, de exemplu. Dupa toata lupta asta, am ajuns sa iau si prima dusca de ceai. Gatul meu uscat de atat panica dar si de raspunsurile date, s-a bucurat intr-o prima faza. Apoi am realizat ce comandasem: CEAI NEGRU. Iar mie nu-mi place!!! Ei insa, parea ca ii face bine.

Bea, intreba si se inrosea. Eu ma bucuram ca un copil, crezand ca e emotionata si poate ma placea si ea. Ma uitam fascinat in ochii ei albastri dar admiram si frumusetea intrinseca a plicului de ceai. Il vedeam superb, tesatura hartiei imi amintea de perfectiune. Coada plicului insa, imi parea anormal de lunga. Rosie toata, a terminat de baut si m-a anuntat ca mai vrea unul. M-am executat si am facut un semn de repetir. Ce m-a mirat foarte mult, a fost ca ni s-a adus un nou ceainic din ala mare si un plic identic cu ala indesat in cana de dinainte. Muscandu-mi limba si incercand sa vorbesc in soapta, am intrebat-o:

– Nu cumva plicul ala mare, era pentru ceainic?

– Ba da! Da’ mie asa imi place! a raspuns ea, tinandu-se da scaun pentru a nu se intinde pe podea

Abia atunci intelesesem ca roseata din obrajii ei, nu avea legatura cu mine ci cu taria ceaiului cel negru. Ne-a izbit un ras din ala de am alungat clientii. Am dus-o acasa, am facut o cruce mare de doamne ajuta sa ne mai vedem si a ramas ca ne-om mai intalni noi. Marcat de momentul despartirii temporare, am intrebat-o unde locuieste.

– Sigur nu in ceasul ala din mijlocul intersectiei! mi-a raspuns, aratandu-mi incotro sa merg

A doua zi, eu urma sa plec pentru o saptamana. Cand ma intorceam, pleca ea. Tot o saptamana.

Anunțuri

Written by Teiucul

Februarie 4, 2009 la 02:00

Publicat în Insemnari Ironice

41 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Buna dimineataaaaaaa 🙂 Povestirile tale sunt mai bune decat cafeaua pentru mine.. Acum ma duc s-o sun pe Sburlita sa-mi povesteasac restul. ca nu am rabdare 🙂

    Erminusa

    Februarie 4, 2009 at 08:36

  2. Salut teiucule. Frumoasa poveste si frumos scrisa.Salutari doamnei.

    Eu

    Februarie 4, 2009 at 10:04

  3. Buna dimineata!
    Pai si indragosteala unde e? Reiese din text, nu?! Si va fi mai evidenta in urmatoarea parte a povestirii… 😀
    Trebuie sa-ti repari GPS-ul ala biologic neaparat, ai avut noroc… a avut ea rabdare sa te astepte, altfel…

    Ada

    Februarie 4, 2009 at 10:16

  4. Deci se poate spune ca prima intalnire cu tine i-a facut sangele sa clocoteasca in vine. 😀

    KingSnake

    Februarie 4, 2009 at 10:21

  5. morning!
    si continuarea??? breeeeeeeee nu ne fierbe!
    stii ca esti citit 😉

    aA

    Februarie 4, 2009 at 10:36

  6. ‘neata ! 🙂
    Am retinut doar atat „aratandu-mi incotro sa merg”. Fata isteata, tinand cont de povestea de ieri cu Iasul 😆

    Joaninha

    Februarie 4, 2009 at 10:41

  7. ‘mneata!
    Hai mo, teiucu’, nu ne läsa si pe noi aci’ asa, cu uochii pe ceas, tremurand in ploaie!
    Bagä continuare! 🙂

    Lavy

    Februarie 4, 2009 at 10:45

  8. Buna dimineata! Pai cum e indragosteala? Era acolo, printre plicuri, cani si alte alea 🙂

    teiucul

    Februarie 4, 2009 at 11:48

  9. @teiucul: ma gandeam eu… indragosteala e in context 🙂

    Ada

    Februarie 4, 2009 at 11:54

  10. Heheheeeeeee Pe moment, nu prea o realizasem nici eu ca eram inabussit de groaza :))))))

    teiucul

    Februarie 4, 2009 at 12:06

  11. indragosteala …e metafora plicului de ceai cufundat in apa fierbinte…am zis bine sburlitule?;;)

    monoloage

    Februarie 4, 2009 at 12:09

  12. Bre, nu ma baga la explicatii deontologice 😀 Nu, io chiar incepusem sa ma indragostesc. Bine, inca nu eram pe deplin constient 😉

    teiucul

    Februarie 4, 2009 at 12:15

  13. te cred..bre teiucule….si cred ca ai fost si mai mult constient….dupa ce ai fi tot bagat plicul….sa se faca ceaiul tare….:P

    monoloage

    Februarie 4, 2009 at 12:21

  14. Bre Dragose, nu ma gandeam io asa departe. Eram sub imperiul interviului pe atunci, traiam un exercitiu de profunda fascinatie 🙂

    teiucul

    Februarie 4, 2009 at 12:35

  15. vis cu ceai negru…;)..mai ales ca un proverb vechi chinez spune: “Mai bine stau trei zile fără mâncare decât o zi fără ceai”… so…tu sa ai plicul pregatit…:))

    monoloage

    Februarie 4, 2009 at 12:44

  16. Dragose, tu crezi ca am mai mers des in ceainarii, dupa experienta aia?

    teiucul

    Februarie 4, 2009 at 12:50

  17. nu…da-mi place ceaiul…:P

    monoloage

    Februarie 4, 2009 at 12:53

  18. `Neatza!
    Frumoasa povestea voastra,teiucule…asteptam continuarea…
    @monoloage – tu ce ai prefera…ceaiul sau mancarea? 😛

    Monique

    Februarie 4, 2009 at 12:57

  19. ceaiul cu -o felie de paine bine unsa…:P

    monoloage

    Februarie 4, 2009 at 13:07

  20. Neata, Monique! Ocupata tare, lately! Sau ati bagat si voi ceai, la carciuma? Zi drept, terorizezi si tu pliznoti ca mine? 😀

    teiucul

    Februarie 4, 2009 at 13:15

  21. Nu, teiucule…sunt tare blanda… 😀

    Monique

    Februarie 4, 2009 at 13:22

  22. @Monique

    Blandetea aia o vazusem si eu in gesturile fetei care adusese arsenalul. Bine, e drept ca mai si zambea nitel 🙂

    teiucul

    Februarie 4, 2009 at 13:30

  23. Si eu tot cu zambetul pe buze sunt in permanenta… 😉 Nu stiu de ce zic unii ca as fi terorista…chiar nu inteleg 😀

    Monique

    Februarie 4, 2009 at 13:36

  24. Oameni rai, Monique! Invidiosi pe succesurile altora. Succesuri in munca, evident 🙂

    teiucul

    Februarie 4, 2009 at 13:40

  25. Prima ieşire cu soţul meu a fost în Moineşti .Am băut un suc într-o cofetărie,a uitat să-l plătească 🙂
    Apoi mi-a luat un buchet de gladiole roşii. A încercat să-mi fure un pupic,i-am răspuns printr-o roşire accentuată ,vecină cu focu’

    Lori

    Februarie 4, 2009 at 13:59

  26. Lori, ete asa fac unii avere :))))))))))))))))))))

    teiucul

    Februarie 4, 2009 at 14:09

  27. Bine ca n-ai ales vreun ceai de tei sau ceva cu efect asemanator. 😆

    KingSnake

    Februarie 4, 2009 at 14:20

  28. fain ritualul cu ceaiul…ajustat corect 😛
    bueeeeeiiiiiiiiiii atatea nuante aici ,ma descurc cam greu. voi vorbiti de ceai nu ? 😆

    aA

    Februarie 4, 2009 at 14:22

  29. king-mare,mic de cal sa fie 😛

    aA

    Februarie 4, 2009 at 14:24

  30. aA Evident! Si despre lipsa cunostintelor in ale ritalului de imperechere intre apa clocotita si ceai :)))))))

    teiucul

    Februarie 4, 2009 at 14:24

  31. :))))))))))))))))))))))))))))
    zau??? sunt numai ochi si ochelari 😆

    aA

    Februarie 4, 2009 at 14:30

  32. @aA: am zis eu ceva de „mic” ? 😆

    KingSnake

    Februarie 4, 2009 at 14:44

  33. @king: unul de crushin ? 😆

    Joaninha

    Februarie 4, 2009 at 15:00

  34. Nasule, scrii prea frumos! Astept continuarea. 🙂

    @Lori, gladiolele le-a platit ?

    Anestisia

    Februarie 4, 2009 at 15:41

  35. Sar’na fina nasa 😉 Ce faci, ai baut un ceai? :))))))))))))))

    teiucul

    Februarie 4, 2009 at 15:43

  36. Da, d-ala chinezesc. :))

    Anestisia

    Februarie 4, 2009 at 15:48

  37. ah, acum am observat ca te-am „jignit”. Nu esti nas, esti fin. 😀

    Anestisia

    Februarie 4, 2009 at 15:49

  38. Nasica, io stiu ca’s fin 😀 Deci nici vorba de jignire 😛

    teiucul

    Februarie 4, 2009 at 16:06

  39. măi sburlici,face el avere 🙂
    da’ zgârbaci nu-i cu mine.
    @A. A plătit florile,cum nu- şi episodul de la cofe şi-l aminteşte şi azi. Emoţiile,să le bată vina!

    Lori

    Februarie 4, 2009 at 16:32

  40. Lori, scuza-ma, dar n-am inteles.

    Anestisia

    Februarie 4, 2009 at 18:21

  41. tulai duamne ce vazui eu aci!!!
    frumos teiucule….

    boly

    Februarie 4, 2009 at 21:29


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: