Ingineru’

Dau sa intru in toaleta de pe etaj. Inchis!!! Ce naiba, e 7 dimineata, oamenii incep munca la 9. Ma rog! Ma retrag, injurand de mama focului. Dupa 10 minute, primesc o palma zdravana pe umar si o intrebare:

– Ce faci, n-ai somn?

– Ba somn am as avea, cu timpul stau mai prost! Trebuie sa termin ceva pana la 10.

– Bine ca ai, io nu! La 5 m-am trezit si am venit incoace.

El e ingineru’, un fost coleg. Porecla si-o capatase dupa una din celebrele patanii corporatiste. De fapt, dupa una din demult stiutele intalniri de animaleala, intalniri la care prezenta domnitelor era mai mult decat binevenita pentru ca acestea erau sublime, lipsind aproape cu desavarsire. Nah, companie aproape misogina.

Asadar, una din „sedintele” astea, s-a petrecut pe undeva prin tara. Omul avea bunul obicei ca, inca de cand ajungea la hotel, sa completeze constiincios toate documentele, facturile si altele de gen. Pentru ca ajunsese sa se cunoasca foarte bine, el urand diminetile de dupa.  Insa oricat de mult le-ar fi urat, acestea vineau irepetabil. Dimineata asta era crunta. Se tara pe scari, tragand inconstient de bagaje si mijind ochii sa vada receptia si sa dea mine. In tacerea aia ce-i facea atat de bine, tuna receptionera:

– Buna dimineata! Domnu’ inginer, domnu’ inginer!

Asta s-a oprit in loc, era perplex. Incerca sa-si aminteasca-cat de mult bause, daca o agatase pe receptionera si – mai ales – de unde dracu’ stia aia ca el e inginer. Aci venise sub o cu totul alta titulatura, legata de marketing. Oricat ar fi incercat, nu reusea. Cu riscul de a pune capat brusc unei posibile relatii infiripate cu o seara inainte dar de care nu-si amintea absolut nimic, a rostit soptit:

– Draguta, de unde stii ca-s inginer? Ti-am spus eu, aseara?

– Nu domnule, raspunse sprintena fata!

– Atunci??????

– Pai uitati, ati scris chiar dvs. pe factura: ING BARRINGS!

A cedat! A aruncat bagajele si s-a prabusit. La fel si eu!

Reclame