Insemnari Irelevante

Timiditatea – un defect al oamenilor mari, tupeul – defectul oamenilor mici!

Porumb fiert

with 6 comments

Era pe vremea tineretii si a inconstientei….

Pe vremea cand plecai de 1 Mai la mare, urcand in tren pe geamul wc-ului…. Iar toata lumea cobora la Neptun, in halta! Ehe! Si uite asa, tarand o chitara jerpelita dar cu coarde noi, ma cazasem la Hotel Balea, relativ aproape de ‘steaguri’. Si daca tot eram pe aproape, am plecat la plaja…. Doar intr-un sort ca deh, pe vremea aia aratam si eu altfel 🙂

M-am intalnit cu o gramada de prieteni pe acolo, hihi, haha si tot asa. In harmalaia aia generala, aud o voce zglobie, a inconstientei: hai cu mine sa luam ceva de mancare! hai! Din tot ce se gasea pe acolo, cineva care avea chef de glume, a decis sa ne oprim in fata unei galeti pline cu porumb fiert! Eu am multe zbateri, multe incertitudini, multe ganduri dar stiu sigur 2 lucruri: nu sunt prieten cu porumbul fiert si nici cu wc-urile publice. Nu mi-a luat mult, doar doua inghitituri! Si s-a intamplat…..

Am simtit imediat cum stomacul o ia la goana spre turul sortului, panica! Cautam disperat o solutie sa ies din incurcatura. Acum, stiti cum e vorba: in stanga lume, in dreapta lume, in spate era spalat pe jos, in fata drumul spre salvarea obrazului….. Am aruncat porumbul, am zarit mizerabilul wc public si am decis: plec spre hotel! Nu imi ia mult, e la doi pasi, stau la parter, scap! Si am plecat!

E, aici am gresit prima oara, cand am facut primul pas! Am simtit ceva ce nu doresc nimanui, niciodata! Si nu vorbesc de fiori reci ci de o ciudata senzatie in josul piciorului…. Evident ca, exact atunci, era momentul in care veneau hoarde intregi, la steaguri. Si mi se parea ca susotesc: uite-l si pe asta, a facut pe el. Si radeau, hohoteau…. Nu mai stiu daca asa era sau nu, stiu insa ca ma bucuram ca nu se intamplase nimic, inca. Asa ca am continuat, cu al doilea pas 🙂

Mi-ar trebui zeci de pagini sa descriu tot ce simteam pana cand reuseam sa mai inaintez un metru. Asa ca, scurtand odiseea drumului, am sa spun ca am reusit sa ajung la hotel. Am intrat, m-am tarat pana la holul ce ma ducea spre camera izbavitoare. Mi-am infipt barbia in piept, m-am chircit, am strans din dinti si am marit ritmul pasilor…… Scrijelind peretele cu corpul, am zarit usa….. Am intins mana, am deschis-o, m-am aruncat in baie, m-am asezat……. Eram euforic….. Scapasem! Incepeam sa ma intorc la normal….. Aud o voce total straina: ce faci, ba?

Zic timid, abia soptit, ca pentru mine: ma …! Vocea: pai ce ba, esti la tine in camera???

Anunțuri

Written by Teiucul

Octombrie 10, 2008 la 07:42

Publicat în Insemnari Ironice

6 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Buna seara. Nici tu nu esti normal si pe craca ta. Consumism – blogul lui dono – cuvinte cheie.

    Mara

    Octombrie 12, 2008 at 17:40

  2. servus! bine ai venit! ce sa fac si eu? una din definitiile blogului zice ca atunci cand nu te mai asculta nimeni, iti faci unul :))

    danb

    Octombrie 13, 2008 at 08:07

  3. Promit sa te „ascult” eu 😛

    Mara

    Octombrie 13, 2008 at 08:52

  4. multumesc frumos 🙂

    danb

    Octombrie 13, 2008 at 10:57

  5. Parca e mai bine cand spui intamplarea la tine pe blog 😉

    Lia

    Ianuarie 20, 2009 at 17:13

  6. 🙂 Io unul ma simt la fel de bine si la Dono si aici. Ba chiar mai bine la Dono, ca p’aci nu stiu pe unde sa umblu :)))

    teiucul

    Ianuarie 20, 2009 at 18:30


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: